„Se făcea coleșă de fărină de ovăz… Era bună de ferească Dumnezeu…! Acum multă lume ni’ nu știe ce-i ovăzul…” Nici nu ne dăm seama că e o lume întreagă pe cale de dispariție: cum și din lumea noastră vom lăsa în urmă, după ce pandemia va fi trecut, o mulțime de obiceiuri și deprinderi care nu vor mai folosi nimănui…
Tot hoinărind și răsfoind paginile de net, am nimerit și peste badea Luca Damian, din Coșbuc. Un gospodar de 71 de ani bătuți pe muchie, în 2017, când etnologul Iosif Ciunterei l-a surprins și imortalizat în miezul unui obicei străvechi. „Îmblătitul ovăzului la batoză”…
„Multă lume ni’ nu știe ce-i ovăzul… Ovăzul o fost pâinea de bază a țăranilor, demult… Se făcea coleșă de fărină de ovăz… Era bună de ferească Dumnezeu…! Dar amu’… zi la cineva să mai mănânce o mâncare de aceea. Că ni’ nu stă de vorbă cu tine… C-amu’-i lumea bună… Cu atâtea bunătăți câte-s amu… nu știu zău până unde și până cum s-a trăi așa…”
„Cine n-avea 40-50 de clăi de grâu și 50 de ovăz, ăla nu era gospodar… Se trăia numa’ cu ce recoltai tu din pământ…! Mălai, cartofi, ovăz și grâu… Dacă nu puneai grâu și mălai, nu aveai ce mânca. N-aveai cu ce trăi… Alea o fost alimentele de bază ale țăranului, pe timpuri…”
Aflăm, din filmul etnografic realizat de Iosif Ciunterei în Coșbuc, că un om înstărit era cel care avea câte 100 de clăi de grâu și vreo 50 de ovăz… Și că acum oamenii nu își mai permit o asemenea avere… Pentru că nu mai au cu cine să lucreze atâta amar de „mâncare”.
Oricâți bani le-ai oferi, oamenii nu mai vin să lucreze la câmp. Nu mai vor – povestește cu amărăciune badea Luca Damian. În timp ce Aurica Cira, una dintre vecine, probabil, care ajută la îmblătitul ovăzului, face un calcul simplu: „Nu să mai năcăjesc oamenii cu holde… Dacă-ți vine pita cu un leu, la poartă…! Mălaiul – 80 de bani… Grâul – 90 de bani… Mai merită să seceri ?! Merită că ți-i drag… Ți-i drag să ai…”
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/71G4z04AtgA” /]
