Școlile din „Evul Mediu” sunt tot mai puține de la o instituție la alta

Școlile din „Evul Mediu” sunt tot mai puține de la o instituție la alta

Sute de elevi bistrițeni încă sunt obligați să folosească la școală toaletele din fundul curții din cauza lipsei apei și canalizării. Numărul real al acestor școli este un fiasco total. Dacă în realitate încă mai avem 20 de situații de acest gen, la Ministerul Educației școlile fără apă și canalizare din județ sunt aproape inexistente!

În timp ce în marile orașe ale țării unii dintre elevi au catalog digital, ca să nu mai vorbim de manuale digitale, table interactive electronice sau tablete, sute de copii din sate uitate de lume învaţă în şcoli cu toalete în care îți este frică să intri, iar micuţii se spală pe mâini în lighean.

Cristina Iurișniți, deputat USR, a făcut o analiză a școlilor din județ care funcționează fără a fi conectate la rețelele de apă și canalizare și a solicitat primarilor să rezolve de urgență aceste situații! Despre situația acestor unități de învățământ puteți reciti mai jos:

Situația REALĂ a școlilor din Bistrița-Năsăud cu wc-uri în curte

Astăzi, într-o conferință de presă, profesorul Cristina Iurișniți a adus din nou în atenția bistrițenilor și a autorităților locale problema toaletelor improprii din mai multe sate din județ. Aceasta spune că cifrele oficiale sunt „varză” și diferă extrem de mult de la o instituție publică la alta. Dacă situația reală arată că încă avem 20 de școli care nu au apă și canalizare, la Ministerul Educației… surpriză… au fost raportate doar cinci școli!

„În ceea ce privește campania «Nici o școală fără apă și canalizare» pe care am întreprins-o în județ, știți că de la 40 de școli au rămas 20 de școli. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean au rămas doar 19. Am spus presei că de fapt există 20, cea de la Figa nu are apă și canalizare. Trebuie să spun că am cerut informații inclusiv de la Ministerul Educației, și… ce să vezi!? La Ministerul Educației apar doar cinci școli care nu sunt cuprinse în rețeaua de apă și canalizare. Cifrele mint. Cifrele oficiale sunt mincinoase. Cifrele nu sunt reale!”, declară Cristina Iurișniți.

Referitor la școala din localitatea Slătinița, deputatul spune că a primit din partea Aquabis un răspuns prin care este informată că în cazul acestei școli, elevii vor beneficia doar de apă… dar când… nu știe nimeni!

„De la Aquabis am primit recent un răspuns în privința școlii de la Slătinița care spune că în cadrul școlii din localitatea componentă Slătinița sunt cuprinse investiții doar în sistem de alimentare cu apă. În acest moment aplicația de finanțare se află în verificare la autoritatea de management – Programe Europene Infrastructură Mare. Data de începere a lucrărilor este condiționată de data de aprobare a aplicației de finanțare. Răspunsul este semnat de Ioan Șandru –  directorul Aquabis și inginerul Adrian Baciu – manager de proiect.”, mai spune Cristina Iurișniți.

Bistrițeanul.ro a atras de asemenea atenția, în nenumărate rânduri, asupra condițiilor improprii la care sunt supuși elevii bistrițeni. Despre aceste subiecte, puteți reciti în materialele de mai jos:

FOTO: Încă avem buda în fundul curții în Bistrița europeană și canale în care pot cădea copiii!

Copiii din Slătinița să meargă la oliță! Ce soluție propune primarul Ovidiu Crețu pentru copiii de grădiniță din cartierul Bistriței

FOTO/VIDEO – INCREDIBIL! O școală dintr-un cartier al Bistriței nu are apa, iar copiii își fac nevoile în fundul curții

Foto: Arhivă

FOTO: Bunătăți din Bistrița-Năsăud, la Târgul de Turism al României februarie 21, 2020 - Bunătățile și minunățiile marca Produs în Bistrița-Năsăud au cucerit din nou la Târgul de Turism al României: „O zestre culturală inedită, natură de basm, gustul bucatelor tradiționale, licori magice și vinuri împărătești, creativitate transpusă în produse meșteșugărești, tradiții păstrate cu sfințenie în locuri în care timpul a încremenit, fascinat de mituri...”
Aquabis: Trei străzi din Bistrița rămân fără apă rece astăzi februarie 21, 2020 - Trei străzi din Bistrița rămân astăzi, pentru câteva ore, fără apă rece – anunță Aquabis.
Peste 200 de străzi noi, în Bistrița…! Bistrița, mai tare decât Clujul…?! februarie 21, 2020 - După 1989, intravilanul municipiului Bistrița a crescut de aproape trei ori. Așa se face că avem peste 200 de străzi noi, care nu existau înainte de 89. Lucrurile ar fi stat altfel, probabil, dacă administrațiile orașului ar fi adoptat o poziție dură și tranșantă. Așa s-a întâmplat la Cluj. În cartierele de acolo, ai toate șansele să vezi în curtea unei case mici – două case mari...
Și-a dat foc, de nervi pe polițiștii locali! februarie 21, 2020 - S-a întâmplat azi-noapte, în zona Ștefan cel Mare din municipiu. Un om al străzii și-a dat foc după ce polițiștii locali l-au apostrofat.
FOTO: S-a întors din Siberia pe jos, traversând înot râul Tisa…! Azi autoritățile i-au cântat „La mulți ani” februarie 20, 2020 - Momente emoționante, astăzi, pentru un veteran de război care a primit vizita oficialităților. Este vorba despre Teodor Avram care a împlinit azi venerabila vârstă de 100 de ani. După război, Teodor Avram a găsit puterea să se întoarcă la familia sa pe jos, din Siberia, traversând înot râul Tisa.
Gunoaiele din județ ne costă scump! Pentru ce mai alocă CJ BN încă 10,3 milioane de lei: februarie 20, 2020 - Consilierii județeni au aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2020. Astfel s-a aprobat cheltuirea a 10,3 milioane de lei pentru...gunoaiele din județ. AFLĂ ce se face de banii aceștia:
Uite parcările, nu-s parcările! Promisiuni de locuri de parcare lăsate în aer de municipalitate! februarie 20, 2020 - Nevoia de locuri de parcare, în municipiu, e mare. De-a lungul anilor, administrația locală a promis parcări supraetajate, subterane, etc. Toate au rămas la nivel de vise frumoase. Unul singur ar începe să prindă contur, dar și asta datorită preluării de către o altă instituție.
Povestea bolnavă a incestului de la Țagu. Mamă și fiică adolescentă au născut, deodată, copiii aceluiași bărbat februarie 20, 2020 - La doar 15 ani, o copilă din localitatea Țagu, comuna Budești, dădea naștere primului său copil. Acesta era făcut tocmai cu tatăl său, alături de care locuia într-un apartament din Bistrița. Ironia sorții face ca în același timp, mama sa să dea și ea naștere unui copil.
VIDEO: Betak le oferă bistrițenilor un eveniment de excepție, în 25 februarie februarie 20, 2020 - Betak ne oferă săptămâna viitoare un eveniment de excepție, în Biserica Romano-Catolică de pe str. Gheorghe Șincai Nr. 26. „Este începutul unei serii de concerte, organizate de Betak, până în luna iunie”, au precizat reprezentanții companiei. 
Case de tip familial, pentru copiii cu dizabilități, la Bistrița! februarie 20, 2020 - Un proiect inedit urmează să prinsă contur în municipiu. Consiliul Județean face primii pași pentru realizarea a două case de tip familial, special pentru copiii cu dizabilități! CE alte investiții în domeniul social va mai face CJ BN:
GRAV! În 6 comune din județ nu există nici măcar un medic de familie. Alte zeci sunt în deficit serios februarie 20, 2020 - În 6 comune din județ nu există nici măcar un medic de familie. Alte zeci de comune sunt în deficit serios lipsind cel puțin câte un medic de familie. În deficit sunt și trei din cele patru orașe.
Mai bine de 70 de bistrițeni au ajuns la spital din cauza pneumoniei februarie 20, 2020 - Săptămâna trecută, peste 70 de bistrițeni au avut nevoie de internare în spital, după ce au făcut pneumonie. Și gripa a trimis la spital 17 bistrițeni, unuia dintre ei afecțiunea fiindu-i fatală.
ATENȚIE! Circulație restricționată pe Valea Ghinzii și strada Aerodromului! februarie 20, 2020 - Se continuă lucrările de modernizare a Văii Ghinzii. Din acest motiv, circulația rutieră va fi restricționată în acea zonă. Traficul rutier va fi deviat începând de azi.
GROAZNIC! S-a culcat ani de zile cu fiica sa de 14 ani. Din incest a rezultat și un copil… februarie 20, 2020 - Un bărbat a fost reținut zilele trecute, după ce procurorii au descoperit că acesta a întreținut ani de zile relații sexuale cu fiica sa minoră. Totul a început în 2010, pe când aceasta avea doar 14 ani și a continuat până în 2017. La doar un an de la debutul calvarului, copila a născut un bebeluș...
Centrele de permanență, „invitate” să preia din aglomerația de la spital, pe durata lucrărilor de extindere februarie 19, 2020 - Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița urmează să aibă parte de ample lucrări de extindere și reabilitare. Pe durata lucrărilor, aglomerarea de la UPU și timpul de așteptare ar putea să crească simțitor, motiv pentru care CAS BN face apel la bistrițeni să apeleze și la centrele de permanență.
ÎN SFÂRȘIT! Se alocă bani pentru un castel aproape prăbușit! februarie 19, 2020 - Consiliul Județean a prins în bugetul anului 2020 bani pentru un castel aproape prăbușit! Totuși, fondurile ajung doar pentru ”punerea în siguranță”. Asta până când probabil se vor găsi fonduri europene pentru reabilitarea integrală.
Mâine, la Bistrița: „Dezrobirea rromilor”. Dezbatere și spectacol extraordinar de folclor februarie 19, 2020 - Se anunță o zi plină de evenimente, mâine la Bistrița! Iubitorii de folclor sunt invitați la spectacol extraordinar susținut de soliștii ansamblului „Dor Românesc”. De la ora 13.00, la Instituția Prefectului, are loc dezbaterea cu tema cu tema  „Stima de Sine prin asumare etnică”, în cadrul evenimentului „Dezrobirea rromilor”:
Alocațiile pentru copii, înlocuite de vouchere…?! februarie 19, 2020 - Alocațiile pentru copii ar putea să dispară, pentru a fi înlocuite de vouchere. Este una dintre posibilitățile pe care Guvernul Orban le ia în calcul, ca să evite astfel situațiile în care părinții cheltuie banii pe altceva.
FOTO/VIDEO – Secția de Psihiatrie de pe Someșului: Persoană intoxicată cu fum și una aflată pe acoperiș, salvate de pompieri! februarie 19, 2020 - Echipaje ale pompierilor și ale poliției au fost prezente azi pe Someșului, la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. O persoană a fost intoxicată cu fum și una a fost coborâtă, după negocieri, de pe acoperiș.
Un minor dat în urmărire internațională a furat mașina unui bistrițean! UNDE au fost găsiți: februarie 19, 2020 - Un bistrițean a anunțat că mașina sa a fost furată luni noaptea. Ieri, autoturismul a fost găsit în județul Suceava. Acesta a fost furat de un minor dat în urmărire internațională. AFLĂ detalii:
Finanțează-ți pasiunea! Se depun proiectele pentru finanțarea nerambursabilă oferită de primărie! februarie 19, 2020 - Ai o pasiune? Fă-ți un proiect și depune-l la Primăria Bistrița. Anul acesta se vor aloca 300.000 de lei pentru 8 domenii de activitate. AFLĂ detalii:
DATE din anchetă: Cu mintea scăldată în whiskey, moldoveanul care a cauzat accidentul mortal din Cluj rula cu 100 de km/h februarie 19, 2020 - Încep să iasă la iveală date din ancheta întreprinsă de polițiștii rutieri din Cluj-Napoca în cazul accidentului mortal petrecut pe strada Horea, în urma căruia a decedat un tânăr de 21 de ani din Bistrița. Moldoveanul care a cauzat accidentul a băut bine înainte să ruleze cu 100 de km/h pe un sector de drum unde limita era de 50.
Sportivii din Bistrița, la Campionatul european de atelaje din Italia! februarie 19, 2020 - Nici nu au apucat să-și tragă prea mult sufletul după cea de-a IV-a ediție a competiției Drumul Romanilor, că au și pornit din nou la drum. Însoțiți de câinii campioni, sportivii de la Club Sportiv Sleddog Bistrița-Năsăud se îndreaptă spre Pragelato, Italia. Aici se desfășoară Campionatul European de atelaje.
„Călăii” tinerei din Rodna arse de vie într-un restaurant din Paris, în fața justiției. Un adolescent a primit 11 ani de închisoare februarie 19, 2020 - Un atac cu un cocktail molotov petrecut în 2017 într-un restaurant din Paris a curmat viața unei tinere și a desfigurat-o pe alta din Rodna. În 2018, un adolescent care pe atunci avea doar 15 ani a fost condamnat la 11 ani de închisoare, iar zilele acestea alți 4 vor ajunge în fața justiției.
Gloria Bistrița părăsește Cupa României Fan Courier, învinsă de Râmnicu Vâlcea februarie 18, 2020 - Sala Polivalentă a găzduit în această seară partida dintre Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și SCM Râmnicu Vâlcea, partidă contând pentru optimile de finală ale Cupei României Fan Courier.
CARE sunt zonele mizerabile pentru care a fost amendat SUPERCOM-ul! S-a schimbat ceva? februarie 18, 2020 - Firma de salubritate Supercom a fost sancționată, săptămâna trecută, pentru PRIMA dată. Aceasta a primit 13 amenzi într-o zi, în valoare de 29.500 lei. Află CARE sunt zonele pentru care a fost amendată și spune-ne dacă s-a schimbat ceva:
Senatorul Ioan Deneș: Tăierile ilegale de pădure în județul Bistrița-Năsăud au scăzut în 2019 cu peste 20%. Ministul Costel Alexe dezinformează! februarie 18, 2020 - Senatorul PSD Ioan Deneș, fost ministru al Apelor și Pădurilor în contrazice pe ministrul demis al Apelor și Pădurilor, Costel Alexe în pivința declarațiilor făcute de acesta în timpul audierillor din comisiile reunite de Mediu.
Deputatul PMP Ionuț Simionca cere partidelor de centru-dreapta din județ să se unească împotriva cartelului politic constituit în jurul PSD februarie 18, 2020 - Liderul PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, cere partidelor de centru-dreapta să facă front comun în fața amenințării reprezentată de alianța județeană PSD-Pro România-ALDE. „Constituirea primei alianțe locale de stânga ar trebui să reprezinte un extrem de puternic semnal de alarmă...”
VIDEO – Radu Moldovan: Bugetul județului, mult mai mic în 2020! ZERO lei pentru investiții în sănătate, de la Guvern! februarie 18, 2020 - Consilierii județeni au aprobat azi bugetul de venituri și cheltuieli al județului, în 2020. Radu Moldovan a explicat că sunt mult mai puțini bani. „De 7 ani de când sunt eu aici, niciodată nu s-au alocat ZERO lei pentru investiții în sănătate!”  VEZI ce propuneri au făcut unii consilieri și cum a comentat președintele CJ BN împărțirea făcută de Guvern:
Banca Transilvania vrea poprire pe contul Parcului Industrial. Despre ce datorii e vorba februarie 18, 2020 - Administratorul Parcului Industrial Bistrița Sud este în proces cu Banca Transilvania, după ce unitatea bancară a cerut în instanță poprire pe conturile SRL-ului care administrează parcul industrial. Ce datorii are parcul industrial la bancă: