3.2 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Se coace o lege DRACONICĂ pentru consumatorii de droguri – Aceștia pot fi testați la școală, iar refuzul îi poate trimite după gratii

Parlamentarii pregătesc o modificare și completare a Legii 194/2011 privind combaterea drogurilor. Prevederile sunt draconice și presupun testări ale elevilor în școli și la evenimente și pedepsirea celor care refuză asta.

Inițiatorul modificărilor Legii 194/2011 sunt deputații bistrițeni Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu. Deocamdată este vorba doar de draftul prevederilor, care urmează să fie votate de parlamentari. Proiectul ar putea suferi modificări în urma dezbaterilor factorilor decizionali.

Noua lege le dă dreptul polițiștilor să desfășoare controale inopinate la școli sau la evenimente atunci când se bănuiește că acolo se consumă droguri. În cadrul acestor controale, polițiștii pot inclusiv să îi testeze pe cei prezenți.

Școlile și organizatorii de evenimente considerate „zone de risc” au obligație de a asigura punerea în aplicare a acestor măsuri. Mai mult, dacă directorii școlilor sau organizatorii de evenimente încearcă să împiedice controlul riscă înschisoare de la 1 la 5 ani.

De asemenea, refuzul persoanelor de a se supune testării în cadrul controlului operativ inopinat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani, se mai arată în draft.

„Consumul produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive cunoaște o amploare deosebită. Societatea civilă a semnalat numeroase derapaje în școli, licee, universități, în baruri sau cluburi sau la numeroase evenimente organizate în aer liber sau în diverse locații. Pentru stoparea acestui fenomen e nevoie de un plan de măsuri adaptat specificului fiecărei zone de risc și de implementarea unui astfel de plan.

E nevoie de a se asigura și aplicarea unui astfel de plan și de a verifica dacă se respectă, în caz contrar, persoanele vinovate să răspundă din punct de vedere penal. Sunt extrem de importante din perspectiva prevenției și controalele inopinate în astfel de zone, inclusiv testarea cu mijloace omologate. Astfel de controale nu au un cadru legal pentru desfășurarea acestora, fapt pentru care o atare intervenție legislativă este binevenită”, se motivează modificări în draftul proiectului.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

5 COMENTARII

  1. Aceasta lege poate încalca dreptul unor persoane iar acestea pot avea de suferit de pe urma acestei legi.Sa spunem că o persoană are anxietate și i se prescrie benzodiazepine.In baza acestei legi și în urma testelor persoana iese pozitiv pt benzodiazepine iar aceste lucruri sunt apoi publice când problemele de sănătate sunt confidențiale..Gândesc ăștia înainte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.