1.8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Se întâmplă în Bistrița-Năsăud: Fetiță de 7 ani trimisă acasă de la dispensarul școlar cu mâna ruptă în două locuri

O fetiță de 7 ani a fost trimisă astăzi acasă, cu profesorul de sport, după ce și-a rupt mâna în două locuri, în urma unei căzături. După incident, fetița a ajuns la dispensarul școlar, de unde a fost trimisă acasă și nu la spital, cum ar fi trebuit.

Incidentul a avut loc la școala din Șieu Odorhei. Fetița s-ar fi accidentat într-una din pauze, în timp ce se juca cu alți colegi. Aceasta a căzut pe mâna dreapta. Învățătoarea a dus-o la dispensarul școlar de unde, surpriză, a fost trimisă acasă, în localitatea Șirioara, situată la 6-7 kilometri de școală.

Fetița a ajuns acasă cu profesorul de sport. Ajunsă acasă, mama fetiței văzând ce dureri are a luat hotărârea să sune la 112.

„Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat o fetiță în vârstă de aproximativ 7 ani de pe raza localității Șirioara și a transportat-o la CPU Beclean. Fetița prezintă o suspiciune de factură la un membru superior”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

Se pare că nu a fost o luxație ce putea fi tratată cu niște comprese, cum, probabil, au crezut cei de la dispensarul medical. Potrivit managerului Spitalului Orășenesc Beclean, Bogdan Tușa, fetița a fost diagnosticată cu fractură dublă la ambele oase, la mâna dreaptă și va fi transferată la Ortopedie Pediatrică, în Cluj-Napoca.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.