Se poate! De la un an, la jumătate de lună: Primăria Bistrița eliberează acum certificatele de urbanism în 15 zile

După ce dezvoltatorii imobiliari din Bistrița au ajuns să solicite în instanță eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcție, pentru care ajunseseră să aștepte și un an, primarul Gabriel Lazany a asigurat că certificatele de urbanism se eliberează acum în 15 zile de la solicitare.

Mai mulți dezvoltatori imobiliari au fost nevoiți să apeleze la instanță după ce așteptau după Primăria Bistrița și un an pentru a primi un certificat de urbanism sau o autorizație de construcție.

Situația data încă de pe vremea primarului Ovidiu Crețu și pare să se fi perpetuat și în mandatul lui Ioan Turc. Se pare că în spatele refuzului de a elibera aceste documente erau funcționarii din cadrul Serviciului Urbanism, după cum au semnalat de-a lungul timpului atât dezvoltatorii imobiliari, cât și inclusiv viceprimarii municipiului.

Lucrurile s-au schimbat, a precizat la Bistrițeanul Live, primarul Gabriel Lazany, care și-a preluat mandatul în a doua parte a lunii trecute.

„Nu este greu să obții un certificat de urbanism. Chiar astăzi am sermnat o sumedenie de certificate de urbanism. Certificatele de urbanism se eliberează în 15 zile acum”, a declarat Gabriel Lazany.

Emisiunea la care a fost prezent edilul municipiului Gabriel Lazany o puteți urmări mai jos:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Bine ar fi dar nu prea cred.
    Am așteptat la doamna Bistriteanu peste o luna, odată dupa o luna pana mia trimis adresa după care am așteptat din nou fix o luna ca să-mi dea certificatul.
    Un prieten s a plâns ca a așteptat mai mult de o luna pentru o recepție tot la aceiași doamna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: