31 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

Și-a răpit concubina, ajutat de trei prieteni

S-a întâmplat azi-noapte, în jurul orei 02.00. Mașina în care a fost urcată femeia cu forța a fost depistată în trafic. Culmea, unul dintre cei patru răpitori îi era concubin. Bărbații vor ajunge azi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Un apel la 112 anunța azi noapte că o femeie a fost urcată cu forța într-o mașină. Direcția de deplasare ar fi fost spre Năsăud.

”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz Băi au intervenit azi, 27 iunie a.c., în jurul orelor 02.00, ca urmare a unui apel 112, în care era sesizat faptul că doi bărbați ar fi răpit o femeie dintr-o locuință după care ar fi urcat-o într-un autoturism deplasându-se înspre Năsăud” au explicat reprezentanții IPJ BN.

Autoturismul a fost oprit, în trafic, în zona Dealului Dumitrei. În mașină, patru bărbați și femeia în cauză.

La scurt timp, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud au oprit în trafic un autoturism în care se afla o femeie în vârstă de 29 ani din Orăștie și 4 bărbați în vârstă de 27 ani, 26 de ani, 24 ani și respectiv 29 ani, toți din Orăștie, care au fost conduși la sediul poliției.” mai explică polițiștii.

Culmea, unul dintre cei patru bărbați era concubinul femeii. Aceștia au fost duși la sediul IPJ BN pentru audieri. S-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și violare de domiciliu.

În cursul zilei de azi, 27 iunie a.c., cei 4 suspecți au fost reținuți pentru comiterea infracțiunilor sesizate și au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud urmând a fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă” au declarat reprezentanții IPJ BN.

Foto- Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...