21.2 C
Bistrița
joi, mai 22, 2025

SCANDAL: Angajații Prefecturii primesc spor COVID de 30 la sută

Sporul COVID acordat angajaților din Prefecturi face valuri printre cetățenii…”de rând”. Din luna august, odată cu emiterea unei Ordonanțe de Urgență, se poate acorda, prin ordin de prefect, un spor de 30 la sută la salariul de bază, angajaților din aceste instituții. Și la Bistrița, angajații prefecturii beneficiază de astfel de sporuri.

În luna augut a fost publicată OUG 131/07.08.2020 prin care s-a dat ”voie” la acordarea de sporuri COVID angajaților din Instituțiile Prefectului.

Personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanțare se asigură de la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului” se arată în OUG.

Acest spor se acordă pe baza unei evaluări a riscului la care aceștia se expun, dar și dacă a crescut volumul de muncă.

Personalul din instituțiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabilește prin ordin al prefectului la propunerea motivată a șefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea și modul de implicare în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care au presupus un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă.se arată în același OUG.

La Bistrița se zvonește că inclusiv femeia de serviciu ar primi spor COVID, adică, toată suflarea prefecturii, înafară de prefect și subprefect.

În mod normal, pe site-ul prefecturii Bistrita ar trebui să apară ordinele date de conducerea instituției. Dar, acest ordin NU APARE.

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha a explicat că în luna August el nu era în funcția de prefect, ci locul său fusese ocupat- interimar- de subprefectul Eugen Curtean.

Îmi amintesc de acel ordin, pe  care l-am emis în luna august, în baza OUG 131. E ciudat că nu apare pe site. Cel mai probabil e o eroare tehnică. Voi cere purtătoarei de cuvânt să vă trimită ordinul și voi vorbi cu cei ce se ocupă de site să îndrepte eroarea, că nu e normal ca ordinele prefectului să nu fie publice. Nu mai știu exact pentru câți angajați am emis acel ordin, pentru că fiecare șef de serviciu a făcut o listă. Dar nu e adevărat, cum se zvonește, că inclusiv femeia de serviciu. Hai să fim serioși! Dar voi cere să vă trimită ordinul respectiv. Oricum, s-au acordat sporuri în funcție de voluntariat și care au ajutat pe cei din prima linie” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, subprefectul Eugen Curtean.

Purtătoarea de cuvânt a instituției a explicat reporterilor că ”Toate ordinele de prefect cu caracter public, adică cele cu caracter normativ, sunt publicate pe site-ul Instituției Prefectului. Astfel, dacă ordinul nu e publicat, e posibil să NU fie cu caracter normativ, să fie cu caracter individual, și astfel nu se publică.

Prefectul Stelian Dolha a asigurat însă că mâine va oferi informații cu privire la acest aspect.

”Astăzi sunt încă la București. Așa că nu știu, acum, câți beneficiază de acel spor. Am mai fost întrebat despre acest aspect. Hai că vă spun cum facem! Mâine, după ce mă întorc, vom face un raport complet, cu toate informațiile: cât la sută din personal primește acest spor și care au fost motivațiile pentru a-l acorda. E vorba de acordare a acestui spor în funcție de implicarea pe COVID. Dar mâine vom oferi o informare, un raport cu privire la acest aspect” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

Acest spor se oferă pe TOATĂ perioada stării de alertă.

Instituția Prefectului a desfășurat programe cu publicul, din august încoace,  pentru audiențe, la serviciul de apostilă, la cel de pașapoarte, permise și înmatriculări.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Vrei să-ți schimbi telefonul? Iată de ce ar trebui să treci pe la BSG Amanet & Exchange înainte de orice altă opțiune

Puțini știu că electronicele second-hand pot oferi aceleași performanțe ca produsele noi. Diferența? Prețul. Cu testare profesională, garanție extinsă și prețuri substanțial mai mici decât cele din magazinele de retail, BSG Amanet & Exchange oferă o alternativă sigură și inteligentă.

SERGIANA – Fă parte din rețeaua noastră!

Ai un magazin care comercializează preparate din carne sau un minimarket alimentar? La Sergiana ne adaptăm cerințelor tale pentru orice tip de magazin.

Clinica SANOVIL angajează Tehnician radiologie, Infirmieră. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Clinica SANOVIL face angajări! Se caută asistent / tehnician radiologie, Asistent medical generalist și Infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile și la BistriVet, MasterFoam Șieu Măgheruș, GB Instaplan, STEWO Năsăud, Colina Restaurant și FAN Courier Bistrița.  Oferta completă, mai jos: