23.1 C
Bistrița
sâmbătă, august 22, 2026

Teaca se poate mândri în 2019 cu „Regizorul vinului alb”!

Două vinuri de Teaca s-au calificat în etapa națională a concursului „Povești cu Vinuri Românești”. Unul dintre ele a luat marele premiu și este numit „Regizor al vinului alb”!

După ce a obținut un loc onorabil a etapa regională din Transilvania la concursul „Povești cu Vinuri Românești”, Crama Valea Ascunsă Teaca s-a calificat în marea finală.

Alături de ceilalți participanți, Crama Valea Ascunsă a avut șansa să câștige premii în valoare de 5.000 de euro. Premiile au constat, la alegere, în utilaje pentru aplicarea tratamentelor la vița-de-vie sau crearea unui website pentru promovarea brandului la nivel național.

În finală au ajuns 36 de vinuri, iar degustarea și jurizarea au fost efectuate de membrii Asociației Degustătorilor Autorizați din România.

Vinul Sauvignon Blanc, cu care Crama Valea Ascunsă Teaca a fost prezentă în etapa finală a concursului, a câștigat marele premiu la categoria „Regizor al vinului alb”, a anunțat primarul comunei Teaca, Iustian Damian Muntean.

Concursul național „Povești cu Vinuri Românești” s-a adresat atât viticultorilor profesioniști, cât și celor care au descoperit pasiunea de a obține recolte de struguri de vin de calitate.

Sursa foto: Facebook – Damian Iustian Muntean

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: