11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Telciu 2020: Ocazie extraordinară, pentru copiii și tinerii din zonă!

Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale vă provoacă și în acest an la o serie de evenimente educațional-artistice, dedicate copiiilor și adolescenților din Telciu. Se întâmplă între 20 iulie și 30 august. Cu respectarea tuturor măsurilor necesare de igienă, distanțiere fizică și reducere a numărului de participanți. Asociația va furniza echipament de protecție conform normelor în vigoare: măști de unică folosință, mănuși și dezinfectat.

Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură va reuni 4 ateliere sub o temă-umbrelă: anti-bullyingul.

În contextul rural, fragmentat de migrația economică și lipsit de oportunitățile de învățare non-formală ale centrului, anti-bullyingul este o temă civică esențială. Organizatorii evenimentului își doresc astfel să pună în discuție această temă, alături de elevi și formatori de toate vârstele. Pentru a preveni, prin educație, intimidările psihologice și/sau fizice dintre copii și tineri.

Conform datelor UNICEF, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta între 11 și 15 ani care agresează alți colegi. Aproape jumătate dintre copiii din România, 46% , au fost la un moment dat victime ale bullying-ului. Fenomenul de bullying în școlile românești relevă faptul că 1 din 4 copii este umilit în mod repetat în fața colegilor. Mai mult, 4 din 10 copii au fost răniți ca urmare a comportamentelor violente repetate ale altor colegi”

Mădălina Brândușe și Andrei Șerban, actori independenți, contextualizează astfel fenomenul bullyingului pe plan local, pentru a înțelege nevoia acestei tematici.

Telciu 2020 @ 4 ateliere care vor trata tema anti-bullying-ului prin mijloace educațional-artistice:

Teatru Educațional. Atelier anti-bullying cu Mădălina Brândușe și Andrei Șerban – 20 iulie – 20 august

După rezidența de anul trecut de la Telciu, Mădălina și Andrei revin în sat timp de o lună, cu un atelier de teatru educațional. Pentru început, facilitatorii se vor concentra pe crearea unui spațiu sigur. Un spațiu în care participanții să își poată împărtăși poveștile personale despre hărțuire psihică și/sau fizică, fie că au fost martori, victime sau agresori.

Apoi, prin intermediul unor metode de învățare emoțională (jocuri de rol, teatru forum), participanții vor învăța să recunoască comportamente de hărțuire. Ei vor discuta posibile soluții de combatere a fenomenului. În final, copiii și facilitatorii vor crea împreună un scenariu dramatic pentru a atrage atenția asupra nevoii de politici publice anti-bullying.

Participanți: 10 copii, cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani.

Mădălina Brândușe și Andrei Șerban la lectura publică a textului dramatic „Gaborii din Telciu”, realizat în 2019 în cadrul proiectului „Culese din Telciu” (© foto: Ioana Ofelia)

Atelier de scriere creativă cu Simina Seliștean și Cristian Boboescu (20 – 31 iulie)

Simina Seliștean (poetă pasionată de teatru) și Cristian Boboescu (psihanalist pasionat de tehnocultură și acceleraționism) propun un atelier experimental de scriere creativă. Acesta va fi complementar atelierului de teatru educațional și va porni de la o etapă de familiarizare prin jocuri de teatru. Va continua cu exerciții de scriere experimentală și va culmina cu un exercițiu teatral colaborativ, rezultat al creațiilor participanților.

Facilitatorii atelierului își propun să le arate tinerilor telceni cum să se exteriorizeze într-un mod artistic și să folosească scrierea creativă într-un mod util terapeutic, pentru autocunoaștere și autodezvoltarea sinelui, într-o combinație ludică de artă și terapie.

Participanți: 10 copii cu vârste cuprinse între 10-15 ani.

Atelier de jonglerie cu Circus Fairies, cu Roxana Bolovan și Ana Leoca (27 – 31 iulie)

Ana Leoca și Andreea Roxana Bolovan au fost și anul trecut la Telciu. S-au implicat și într-un curs online, în cadrul atelierului de jonglerie online, la începutul lui mai. La finalul lunii iulie, vor reveni la Telciu, pentru a continua exercițiile de motricitate, coordonare și coregrafie distanțată.

Participanți: copii cu vârste între 10-14 ani; 2-3 serii a câte 10 copii.

Spectacolul coordonat de Circus Fairies cu copii din Telciu, 2019 (© foto: Ioana Ofelia)

Colaj narativ cu Cristian Grecu și Ruxandra Hule – 8 – 16 august

Anul trecut Cristian Grecu, artistic grafic, a făcut echipă cu Gabriela Herța, învățătoare, profesoară și pedagog de excepție din Romuli, pentru un atelier de colaj cu copii din Romuli. Totul s-a încheiat cu publicarea unui volum grafic colaborativ, Făpturile din Romuli. Anul acesta structura seminarului artistic va fi ușor diferită.

Anul trecut am avut un atelier de o lună, alături de doamna Elena Herța. Am lucrat cu copiii din Romuli, iar experiența pe care am avut-o alături de toate persoanele prezente, copiii și adulți deopotrivă, a fost extrem de plăcută. Așa că anul acesta am zis că ar fi o nouă ocazie de a repeta experiența, într-o altă componență (alături de Ruxandra Hule).  Altundeva – la Telciu, și într-un timp mai scurt (doar 5 zile)”, a explicat Cristian Grecu.

Participanți: copii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, în două grupe de câte 10 copii.

Cristi Grecu la prezentarea finală a atelierului, Telciu 2019 (© foto: Ioana Ofelia)

Înscrierile sunt deschise la toate cele patru ateliere, iar participarea este gratuită.

Pentru înscriere, o puteți contacta pe Mihaela Vlașin sau puteți scrie organizatorilor, pe adresa: [email protected].

În plus, în weekendurile din luna august, cei mici și cei mari vor fi deopotrivă invitați la film. În centru, pe peluza de lângă Centrul de Informare Turistică, Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale va proiecta desene animate, filme artistice și documentare.

Valer Simion Cosma, originar din Telciu și cel care a pus bazele Centrului pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale, explică succint ce înseamnă proiectul pentru copiii și tinerii din comună: „Este o ocazie să ia contact cu artiști contemporani și să participe la activități și ateliere care sunt privilegiul urbanului mare, pentru a familiariza și publicul rural cu o serie de tehnici artistice de intervenție socială.”

Proiectul Telciu 2020. Platformă rurală de educație prin cultură este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN.  AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

De asemenea, proiectul este co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Telciu, fiind susținut și de Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud.

Parteneri logistici: Liceul Tehnologic Telciu și Centrul de Informare Turistică Telciu.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.