14.6 C
Bistrița
joi, martie 23, 2023

TELCIU: Dosare penale pentru furt, în cazul scandalului cu Aquabis

Scandalul apei de la Telciu continuă. Au fost întocmite dosare penale pentru furt pentru familii din Telciu care furau apa furnizată de Aquabis și au fost depuse 800 de plângeri la Poliție.

Comuna Telciu urmează să fie trasă la răspundere în urma scandalului cu Aquabis. La mijlocul lunii februarie al anului curent, sute de săteni din Telciu s-au revoltat, după ce facturile pentru apa potabilă au fost foarte mari, spun aceștia.

Localnicii au cerut primarului să scoată comuna din ADI Apă Canal, iar motivul invocat a fost că cei din Telciu și-au făcut rețeaua cu bani de la elvețieni și nu doresc ca Aquabis să se ocupe de rețea, ci ei, pe plan local să găsească o soluție de autogestionare.

Din 1175 de branșamente cu contor au fost încheiate aproximativ 200 de contracte cu Aquabis, iar celorlalte persoane li s-a făcut dosar pentru furt, spune Ion Șandru, directorul Aquabis.

„Pentru fiecare familie care nu a dorit să li se încheie contractul s-a întocmit dosar pentru furt. Avem 800 și ceva de contracte. Când își vor face datoria autoritățile vom vedea. Sunt 1175 de branșamente cu un contor și sunt 200 și ceva de contracte încheiate. Celorlalți li s-a făcut dosar pentru furt”, a spus Ion Șandru, directorul Aquabis, într-o conferință de presă.

Ion Șandru preconizează că Telciu va ieși din ADI Apă-Canal după sărbătorile de iarnă, moment în care Aquabis nu va mai desfășura nicio activitate în comună. Mai mult, Primăria va plăti amenzi către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) în cazul în care nu plătește către Aquabis investițiile făcute de furnizorul de apă și contravaloarea intervențiilor.

Cei de la Aquabis aproximează o sumă de 10 milioane de lei pe care trebuie să o plătească Primăria Comunei Telciu după ieșirea din ADI Apă-Canal.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Bistriteanul TV

Sponsorizate

Un nou magazin ZOO Hobby, în Ștefan cel Mare, lângă Cotidian

Bistrițenii  din partea de sus a orașului au de acum un magazin destinat animăluțelor lor de...

Easy Solution Bistrița – servicii profesionale de curățenie pentru firme și instituții

Lasă grija curățeniei biroului, firmei sau halei pe mâna celor de la Easy Solution: Specializați în...

Clinica Sanovil angajează infirmieră, IMP România are nevoie de operatori și Șef linie producție

Clinica Sanovil are nevoie de infirmieră și muncitor întreținere. IMP România (fosta Netex) caută un Șef...