23.7 C
Bistrița
duminică, iulie 13, 2025

„Tigru” – unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei – de văzut la Cinema Dacia Bistrița

Tigru (Day of the Tiger), scris și regizat de Andrei Tănase, câștigător al premiului Cel mai bun film de debut, la secțiunea Zilele Filmului Românesc (TIFF 2023) – rulează în aceste zile la Cinema Dacia din Bistrița.

Filmul este inspirat din fapte reale petrecute la Sibiu în 2011. Vera, medic veterinar la grădina zoologică a unui mic oraș din Transilvania, este măcinată de probleme personale, suferind o cădere nervoasă. Un tigru evadează, iar aceasta e nevoită să plece în căutarea lui.

Premiera mondială a filmului a avut loc anul acesta, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam – IFFR, secțiunea Bright Future.

Filmul a fost unul dintre cele 11 lungmetraje selectate în competiția oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo în acest an.

Regizorul Andrei Tănase este cunoscut pentru scurtmetrajele Claudiu și Crapii, Vacanță la țară sau Prima noapte.

E încărcat de spirit ludic și combină genurile – dramă, comedie, film de aventuri – în așa fel încât să-i atragă și pe cinefilii hardcore, dar și publicul larg.

Dincolo de vânătoarea animalului exotic, cu aura sa aproape legendară, se află o poveste profund umană, despre pierderi ireversibile, acceptarea lor și evadarea din cuștile pe care le construim singuri în jurul nostru”, explica regizorul Andrei Tănase, despre Tigru.

Din distribuție fac parte Cătălina Moga, Paul Ipate, Alex Velea, Elvira Deatcu și Bogdan Tulbure.

Filmările au avut loc în Parcul Național Comana, Târgu Mureș și în București.

Producătorul Anamaria Antoci (Oameni de treabă, Ilegitim, Mia își ratează răzbunarea, Planeta Petrila): „TIGRU a fost o propunere îndrăzneață și originală a lui Andrei Tănase încă de la stadiul de scenariu. Am știut că merită să fie condusă de o echipă de producție pasionată și să devină o co-producție internațională.

Apoi, mi s-a părut la fel de important să ni se alăture o echipă de creație care să aibă experiența necesară pentru a-l însoți pe regizor în realizarea filmului de debut. Andrei Tănase reușește în TIGRU să echilibreze cu abilitate atât elementele dramaturgice, cât și pe cele regizorale, amestecând drama cu un umor subtil. Căutarea tigrului în film este doar pretextul pentru portretizarea Verei, personajul principal și a evoluției sale, cât și portretizarea unei comunități.

Producătorii români sunt Anamaria Antoci, Irena Isbășescu și Adrian Silişteanu. Imaginea îi aparține lui Barbu Bălășoiu, iar de sunet s-au ocupat Marius Leftărache și Marian Bălan.

Tigru este o coproducție Domestic Film (RO), Altamar Films (FR), Graal (GR) și Avanpost Production.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la RCB Electro, Iproeb, Aquabis. Se caută inginer instalații, lăcătuș, mecanic, project manager

RCB Electro caută spre angajare manipulant mărfuri și derulatorist, iar Aquabis organizează recrutare pentru inginer instalații, mecanici și electricieni, instalatori. Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB și Clinica Sanovil. Oferta completă, mai jos:

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...