17.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 17, 2026

Transmixt vrea bilete mai scumpe. Cât vă va costa o călătorie prin Bistrița

Operatorul de transport Transmixt cere Consiliului Local să aprobe o majorare a tarifelor practicate. Dacă consilierii locali vor fi de acord, bistrițenii vor plăti mai mult pentru călătoriile în Bistrița, însă mai puțin pentru unele trasee care leagă municipiul de cartiere.

Bistrițenii ar putea plăti mai mult pentru plimbările prin Bistrița cu transportul în comun. Transmixt cere o majorare a tarifelor practicate, motivând cu creșterea costurilor de exploatare și a majorării carburantului.

„Operatorul de transport Transmixt SA Bistrița a solicitat prin adresa nr. 356/27.08.2019 completată prin adresa nr. 406/18.09.2019, înregistrate la Primăria Municipiului Bistrița majorarea tarifelor, motivat de creșterea costurilor de exploatare ca urmare a creșterii prețului carburantului, a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor de transport, cele cu munca vie și a cheltuielilor financiare. Media creșterilor de cheltuieli generate de îndeplinirea obligației de serviciu public în perioada 2010-2018 este de 188%, comparativ cu creșterea indicelui prețurilor de consum în aceeași perioadă care este de 119,22% (date înregistrate la Institutul Național de Statistică”, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi discutat de Consilierii Locali la o ședință viitoare.

Ultima dată, Transmixt a modificat tarifele practicate în 2010. În Bistrița momentan un bilet costă 1,8 lei pentru o călătorie, pentru ruta Bistrița-Viișoara se plătește 2 lei, pentru Bistrița – Unirea – 1,8 lei, pentru  Bistrița-Sigmir 2 lei,  pentru Bistrița-Ghinda 2,5 lei, pentru Bistrița-Sărata 2,6 lei, pentru Bistrița – Slătinița 3 lei, iar pentru Viișoara Unirea 2,5 lei.

Transmixt vrea ca toate călătoriile să coste 2,5 lei, indiferent de traseu. Astfel, în cazul traseului Bistrița-Sărata și Bistrița-Slătinița, prețul unui bilet ar urma să scadă.

Odată cu creșterea tarifelor, va crește și suma plătită de Primăria Bistrița pentru a asigura gratuitatea unor categorii de călători. Suma ar urma să crească în 2020 de la 2,8 milioane de lei la 3,7 milioane de lei. Se va diminua în schimb valoarea subvenției acordate de Primăria Bistrița cu 1,4 milioane de lei.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...