14.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Tristețea unui copil, transformată-n bucurie pură, de un polițist

Un polițist aflat la datorie a văzut un copilaș plîngând. I-a aflat povestea, iar apoi, l-a căutat la școală, câteva ore mai târziu. Nu a mers singur, ci cu o pisicuță. Tristețea lui Aurelian s-a transformat în bucurie pură.

Aurelian a mers astăzi la școală, în lacrimi. Un polițist care asigura desfășurarea în siguranță a traficului de dimineață, l-a văzut pe copiluț plângând. L-a oprit și l-a întrebat care e motivul. Așa a aflat că pisica băiețelului a fost călcată de o mașină.

Aurelian și-a continuat drumul la școală, iar polițistul a mers la o familie pe care o cunoștea și a luat un pui de pisică.

S-a reîntors la școala lui Aurelian și i-a făcut micuțului o bucurie enormă.

Aurelian este un iubitor de animale, dar în această dimineață a început ziua mai puțin bine, și anume, pisica lui a pierit într-un accident. Odată ajuns la școală, colegul nostru, Larion, l-a văzut că plânge și, ascultându-i povestea, și-a zis: Stai că putem să-l ajutăm pe Aurelian.

„M-am deplasat cu colegul meu de patrulă, în localitatea Galații Bistriței, la o familie, despre care știam că are mai multe pisici și le-am explicat ce problemă avem.  Uite așa, de azi, Aurelian are pisică.”

Ce-a urmat…e bucurie pură de copil!” au scris cei de la Poliția Română pe Facebook.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.