34.4 C
Bistrița
luni, iunie 29, 2026

Turc visează bazin olimpic de înot pe Cocoș

Primarul Ioan Turc nu mai crede în potențialul pârtiei Cocoș, însă visează la investiții ”de vară”: un bazin olimpic de înot și un alpin-coaster.

Actuala administrație condusă de primarul Ioan Turc nu mai crede în potențialul pârtiei Cocoș. Edilul visează la investiții ”de vară”: un bazin olimpic de înot și un alpin-coaster.

Pârtia de ski de pe Dealul Cocoș în care s-au investit peste 5 milioane de euro, pentru sporturi pe care le putem practica doar câteva zile pe an în timpul iernii, va primi alte destinații. Ieri, telescaunul a funcționat pentru bikeri, pe care i-a urcat până în vârful dealului Cocoș, la startul traseelor de biciclete.

Primarul Ioan Turc s-a arătat convins că investițiile din Wonderland trebuie continuate, însă cu obiective menite să îi atragă pe oameni pe timpul verii. Primăria a comandat un studiu geotehnic pentru toată zona de pe dealul Cocoș. În funcție de rezultatele acestuia se va decide care investiții se pot face.

Cu toate că există o reticență a unei părți din opinia publică cu privire la continuarea investițiilor în Cocoș, eu nu mă refer la investiții pentru sportul de iarnă, să fie limpede. Ele sunt compromise. Mă refer la investiții pentru sezonul de primăvară, până toamna. Am putea amenaja un alpincoaster. E o investiție care sunt convins că ar fi pe placul foarte multor bistrițeni și ar atrage oameni din întreaga regiune. Dar nu putem să avansăm pe această idee până când nu vom avea rezultatul studiului geotehnic. ”, a arătat primarul Ioan Turc.

Totodată, edilul Bistriței a declarat că își dorește ca în Complexul de Agrement Wonderland să se construiască un bazin olimpic de înot.

Eu pledez ca aici să se construiască un bazin (n.r. de înot)- dacă se poate – olimpic. Am făcut această solicitare la București. Dacă nu vom avea destule argumente pentru ca un bazin olimpic să fie construit la Bistrița, vom construi un bazin didactic, pentru copiii din municipiu.” , a declarat primarul Ioan Turc.

Din această toamnă, elevii din clasele 0-IV ar putea face înot gratuit

Primarul Ioan Turc a dat o veste bună pentru bistrițenii care au copii în clasele 0-IV. Din toamnă, aceștia ar putea beneficia de lecții gratuite de înot.

Începând din această toamnă, toți copiii din municipiul Bistrița, de la clasa 0 până la clasa a IV-a, vor beneficia de cursuri gratuite de înot. Primăria municipiului Bistrița, practic, va asigura suportul financiar pentru ca toți copiii, 3800 la număr, să învețe să înoate gratuit. Pentru asta, m-am întâlnit cu administratorii societăților care dețin bazine la Bistrița și am convenit că vom încheia parteneriate. E vorba despre Casa Ema, Metropolis și Schreiner. Urmează să stabilim cadrul în care Primăria municipiului Bistrița va finanța programul.”, a arătat edilul Ioan Turc.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Să ne cotârcim pe pârtii.
    Să purtăm masca sub gușă,
    Ca ministrul sănătății
    Când iese pe altă ușă.

    De-o să ne conducă turcii
    Vom lupta precum bălanii,
    Apărând culcușul nurcii
    Când îl pradă șobolanii.

    Apoi, răsuciți ca sucii
    Care-i deșteaptă pe deneși,
    Din ceasuri vor cânta cucii:
    Bogdaproste ivani leneși!

    Scormoniți, scormoniți
    Scamele de sub răchiți
    Prin foste râuri curate,
    Gunoaiele-nvolburate!

  2. acest personaj nu vede sau se face ca ploua afara,bai baiatule tu esti normal orasul este sufocat de jeguri,iarba de 2 metri si tu visezi la bazine olimpice,ia refa acel stalp …azi maine pica pe oameni sau mai rau se rupe cu tot cu telescaun,,,DEMISIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: