Un mod diferit de a învăța: Elevii de la CSEI 1 au făcut un labirint senzorial

Elevii și cadrele didactice de la CSEI 1 au aplicat pentru finanțarea unui proiect educațional. Ideea fiind inedită, au primit cele necesare pentru construirea unui labirint senzorial.

Fundația „Noi orizonturi pentru tineret și Educație” oferă finanțări pentru proiecte inedite în școli. „Experiență cu folos” este un proiect de service learning. Mai exact, elevii fac CEVA pentru a învăța, fiind de folos comunității.

Printre cei care au venit cu idei de proiecte au fost și elevii și cadrele didactice de la CSEI nr 1. Aceștia au propus realizarea unui labirint senzorial în curtea școlii.

Proiectul a primit vot favorabil, fiind astfel finanțat. În aceste zile se lucrează de cu zor la implementarea sa.

EXPERIENȚĂ CU FOLOS – proiect de service learning

La competiția de proiecte de service learning ”ȘCOLI ÎN FOLOSUL COMUNITĂȚII”, CSEI nr. 1 Bistrița a participat în acest an școlar, obținând finanțare din partea Fundației Noi Orizonturi pentru proiectul ”EXPERIENȚĂ CU FOLOS! 
Echipa de implementare, formată din cadre didactice din CSEI Nr.1 Bistrița, membrii ai Asociației CES Bistrița și parteneri educaționali.
Scopul proiectului este de a stimula implicarea civică pentru amenajarea unui labirint senzorial într-un spațiu din curtea școlii care să contribuie la diversificarea activităților în aer liber pe care le pot realiza copiii cu dezvoltare tipică și atipică din comunitatea noastră” au scris pe Facebook cei de la CSEI Număru Unu Bistrița.
labirint senzorial 14 labirint senzorial 12 labirint senzorial 11 labirint senzorial 10 labirint senzorial 9 labirint senzorial 8 labirint senzorial 7 labirint senzorial 6 labirint senzorial 5 labirint senzorial 4 labirint senzorial 3 labirint senzorial 2 labirint senzorial 1

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Felicitari și celor de la Liceul Tehnologic pentru implicare în proiectul celor de la CSEI NR. 1, atât cadrelor didactice cât și elevilor din clasa a X-a B .
    O buna colaborare între instituții duce la rezultate frumoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: