24.5 C
Bistrița
joi, august 20, 2026

Un important producător bistrițean a pierdut aproape 300.000 de euro într-o lună!

Pandemia de Coronavirus lovește puternic în economie, marii producători începând deja să evalueze „pagubele”. Comelf Bistrița reclamă un șoc negativ de 285.000 de euro doar în luna martie a acestui an.

În primele 3 luni ale acestui an, Comelf Bistrița a realizat o cifră de afaceri de 34,54 milioane de lei, în scădere cu aproape 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Mai mult, compania reclamă un șoc negativ de aproximativ 285.000 de euro doar pentru luna martie. Acesta a fost adus de închiderea economiilor lumii, în contextul declarării pandemiei și de impactul stării de urgență din România.

„Impactul măsurilor impuse, în scopul limitării răspândirii virusului la nivelul UE și implicit a stării de urgență decretată în România precum și în alte state membre UE, s-a reflectat în situațiile financiare ale companiei aferente trimestrului I 2020 în sensul diminuării cifrei de afaceri a lunii martie 2020 cu 285.000 de euro, cu mențiunea că efectele situației generată de Covid-19 se vor reflecta mai adânc în situațiile financiare ale trimestrului II 2020. Principalele efecte vor fi: limitarea livrărilor către țările din zonele grav afectate, unde guvernele au recurs inclusiv la închiderea temporară a companiilor, diminuarea volumelor de comenzi viitoare generată de incertitudinea medicală și economică și restrângerea activității în anumite zone din companie”, se arată în raportul companiei pentru primul trimestru.

În același raport se mai menționează faptul că s-a recurs la suspendarea contractelor de muncă a unui număr de aproximativ 340 de angajați pentru diferite perioade de timp. Producătorul se așteaptă și la costuri suplimentare pentru asigurarea materialelor de protecție și igienă pentru angajații activi ai companiei.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: