15 C
Bistrița
joi, septembrie 3, 2026

FOTO/VIDEO: Un nou început, pentru studenții Școlii postliceale „Carol Davila” și ai Universității Ecologice București / Centrul Bistrița

Zeci de părinți și prieteni emoționați au urmărit cu flori în mână, din spatele gardului, ceremonia cursului festiv desfășurat astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Aici și-au primit diplomele studenții promoției 2021 de la Școala Sanitară Postliceală „Carol Davila” și de la Universitatea Ecologică din București / Centrul Bistrița.

Emoții mari astăzi, pentru studenții bistrițeni care au absolvit cursurile Universității Ecologice București, Centrul Bistrița și pentru cei de la Școala sanitară „Carol Davila”.

Curtea interioară a Casei de Cultură a Sindicatelor a fost special amenajată pentru momentul festiv.

Maestru de ceremonii a fost directorul centrului Bistrița – Alexandru Câțcăuan, care „a strigat catalogul” pentru ultima oară.

În locul notelor, studenții au primit însă câte un trandafir și o diplomă.

La ceremonie au participat primarul Ioan Turc și deputatul Bogdan Ivan Gruia. Nu a lipsit nici profesorul Emil Mocian, liderul sindicatelor din învățământul județean.

Reprezentanții celor două unități de învățământ superior au transmis felicitări, sfaturi și încurajări studenților care au terminat cu bine specializările urmate. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: