23.2 C
Bistrița
vineri, iunie 26, 2026

UNDE pot suna persoanele vârstnice, pentru a primi produse la domiciliu

În contextul situației de criză pe care o traversăm, Primăria municipiului Bistrița sare în ajutorul persoanelor vârstnice, care nu se pot deplasa.

Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștiința celor interesați că poate oferi o serie de servicii persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

Prin Serviciul de îngrijire la domiciliu – serviciu acreditat al Direcției de Asistență Socială – se pot livra la domiciliu produse de strictă necesitate.

Municipalitatea face o singură mențiune: transportul este gratuit. Persoanele care solicită acest serviciu vor achita contravaloarea produselor respective.

De luni până joi, între orele 8 – 16 și vineri între orele 8 – 10 solicitările vor fi preluate la numărul de telefon 0263 / 23.74.79.

Livrarea produselor solicitate până la ora 12 se va face în cursul aceleiași zile.

Pentru produsele solicitate după ora 12, livrarea se va face în ziua următoare.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială vor prezenta o legitimație eliberată de Primăria municipiului Bistrița. Ea atestă faptul că sunt autorizați să desfășoare această activitate”, a mai transmis primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu. 

*****

Primăria Bistrița pune la dispoziția cetățenilor prin intermediul portalului propriu www.primariabisttrita.ro informații actualizate zilnic referitoare la starea de urgență cu care ne confruntăm. În secțiunea Stop COVID – 19 sunt oferite informații despre Hotătrârile autorităților publice care gestionează situațiile de urgență.

Tot aici găsiți și Hotărâri ale Consiliului Local Bistrița, Recomandări, Comunicate de presă și link-uri către instituțiile abilitate să transmită asemenea informații.

Cetățenii sunt încurajați să evite deplasarea la ghișele de relații cu publicul. Se recomandă utilizarea poștei electronice și a plății online a taxelor și impozitelor.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...