13.3 C
Bistrița
joi, iunie 18, 2026

Valentin Grapini: Rodna își revine după viitură! Mai avem o zonă unde vom lucra, dar în toamnă!

Acum o lună de zile, Rodna a fost lovită de o viitură. Ca totul să fie refăcut, e nevoie de câteva luni. Primarul Valentin Grapini a explicat că deja s-a intervenit în mare parte la îndepărtarea efectelor calamităților. Dar mai există o porțiune unde se va lucra în toamnă.

În luna iunie, comuna Rodna a fost puternic afectată de o viitură. Peste 100 de gospodării afectate și drumuri rupte sau inundate.

Prezent în emisiunea ”Direct în problemă”, primarul comunei, Valentin Grapini, a vorbit despre lucrările care s-au făcut și ce se va mai face pentru a evita astfel de dezastre, pe viitor.

Vorbim de viețile oamenilor și de proprietățile lor. Vom lucra pe partea de alarmare. Acolo unde avem zone cu case ce pot fi inundate vom face multe lucrări. De asemenea, vom accesa bani pentru proiecte. Așteptăm acum să vedem ce se anunță, pe finanțări. Pe mediu, avem o paletă foarte largă pentru prevenția calamităților. Vom construi ca să evităm să se mai întâmple pe viitor astfel de dezastre”, a declarat Valentin Grapini.

Edilul a explicat că nimeni nu se aștepta să se producă inundații. Toată lumea a construit anii trecuți în apropierea râului deoarece nimeni nu s-a gândit că un pârâu ”ce nu duce un pet la vale, poate deveni așa un torent”.

Una dintre lucrările importante făcute până acum, la Rodna, pnetru a evita viitoare inundații, a fost mutarea cursului râului.

„Deja am luat măsuri: am deviat cursul râului, ca să meargă pe unde mergea pe vremea bătrânilor. Am făcut marginari pentru protecția lui și am făcut trei ruperi de aluviuni din lemn, în cascadă, pentru a opri aluviunile și torenții”, a subliniat Grapini.

Există o zonă a comunei în care nu s-a intervenit încă.

„Rodna își revine, în mare parte. Doar zona care a alunecat nu putem interveni până în toamnă, după culegerea culturilor.Dacă am fi intrat cu utilajele, am fi stricat culturile care nu au fost afectate de alunecări și de aluviuni. Și atunci m-am înțeles cu gospodarii respectivi să lăsăm zona așa cum e și să intervenim doar după ce-și culeg roadele. Acum, zona respectivă nu pune în pericol nimic”, a mai explicat Valentin Grapini.

În toamnă, administrația locală va vedea dacă vor aduna toate aluviunile aduse, sau dacă există pământ bun, pe care să-l întindă. Dar decizia finală va aparține gospodarilor pe a căror proprietate au ajuns aluviunile.

Mai multe informații despre lucrările întreprinse în urma viiturilor, și planurile de viitor, puteți asculta în cadrul emisiunii „Direct în problemă”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos:  

Concept unic în România, lansat la Bistrița: GFT Delta Office, revoluționează piața de apartamente și case prin „Roata Avantajelor”!

Piața de imobiliare din Bistrița intră într-o nouă etapă odată cu lansarea unui concept inovator de către GFT Delta Office, agenție imobiliară recunoscută pentru profesionalism și transparență în domeniul tranzacțiilor imobiliare. Pentru prima dată în România, clienții au posibilitatea de a beneficia de reduceri și avantaje...