VIDEO – Bistrițenii vor putea semnala problemele din oraș printr-o aplicație pentru mobil

Primarul Ioan Turc a anunțat în cadrul unei conferințe de presă faptul că începând de luni, bistrițenii vor avea la dispoziție o aplicație pentru mobil prin intermediul căreia vor putea semnala problemele din oraș. Mai mult, aceștia vor putea participa la sondajele realizate de Primăria Bistrița și vor putea propune investiții și proiecte pentru oraș.

Primăria Bistrița pune la dispoziția locuitorilor orașului un instrument digital, sub forma unei aplicații pentru mobil, cu ajutorul căruia vor putea fi semnalate problemele din oraș. Aceasta poartă numele „City Health”

„De luni, din 7 decembrie punem la dispoziție cetățenilor o platformă digitală prin care pot fi consultați, cu privire la toate proiectele pe care Primăria Bistrița le va derula, fie că vorbim despre proiecte de investiții, culturale, sociale, educaționale sau de orice altă natură. Această aplicație are deja un istoric, este folosită deja în orașe importante din țară, precum Cluj-Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Pitești”, a declarat Ioan Turc, astăzi, într-o conferință de presă.

Acesta a mai explicat că aplicația respectivă are trei module: unul de consultare publică a cetățenilor, care vor putea răspunde la sondajele realizate de către primărie, cu privire la investiții, proiecte și chiar evenimente. Al doilea modul este unul de bugetare participativă. Practic, o parte din bugetul municipiului va fi pus la dispoziția cetățenilor, care vor putea propune proiecte, care, după o sesiune de vot și un clasament, vor fi puse în practică.

Al treilea modul al aplicației este unul de raportare a problemelor, în timp real. Sesizările nu doar că vor fi trimise în timp real, ci cei care le-au făcut vor fi ținuți la curent cu stadiul în care se află rezolvarea problemei semnalate.

Bistrițenii se vor putea înregistra pe această aplicație folosindu-se de adresa de e-mail sau contul de Facebook.

 „Intenționăm ca începând de luni comunicarea să se facă inclusiv cu această platformă digitală și sper ca oamenii vor gusta această ofertă pe care noi o facem. Cred că vor interacționa cu noi. E nevoie și de puțin timp pentru ca nivelul relației să ajungă unde ne dorim”, a completat Ioan Turc.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: