18.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 24, 2026

VIDEO: Cum au reacționat liderii PSD și PNL Bistrița-Năsăud, după finalul votului la alegerile parlamentare

Cred că la finalul numărătorii voturilor diferența va fi mai mare cu câteva procente. Îmi doresc să avem rezultate peste media națională. Nu știu dacă am câștigat alegerile, în acest moment, pe Bistrița-Năsăud. Mi-aș dori să le fi câștigat. Vom ști până la 12 noaptea încotro se duc lucrurile”, a precizat Emil Radu Moldovan într-o conferință de presă, după anunțarea exit-poll-urilor.

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Moldovan s-a referit și la prezența la vot a populației din mediul rural. Acesta a recunoscut că se aștepta la o prezență foarte scăzută la vot. 

Foarte multă lume nu a ieșit de teama infectării cu Covid, în timp ce alții au fost nemulțumiți de clasa politică actuală, sancționând-o prin neprezentare – a precizat Emil Radu Moldovan. 

Președintele PSD Bistrița-Năsăud s-a ferit să facă speculații referitoare la viitoarea formulă de guvernare sau eventuala intrare în opoziție. 

„Sunt optimist și convins că vom rămâne pe primul loc până la numărarea tuturor voturilor”, a mai spus Radu Moldovan. 

„Suntem la finalul unor cicluri electorale importante. Va trebui să ne așezăm la masă să analizăm ce am făcut bine, ce trebuie corectat… Dar vom avea timp și pentru asta. Urmează 4 ani fără alegeri în care avem timp să ne pregătim pentru următoarele alegeri”, a mai spus Radu Moldovan.

Acesta a mai declarat că speră ca președintele Iohannis ca „măcar în ceasul al 29-lea, să resopecte voința cetățenilor, să dea dreptul PSD să propună prim-ministrul. Acel prim-ministru – așa cum prevăd cutumele constituționale – va avea la dispoziție 10 zile pentru a forma o majoritate parlamentară…”, a mai spus Radu Moldovan: 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F671105796254546%2Fvideos%2F292148908883976%2F&show_text=0&width=560″ aspect_ratio=”560:315″ loop=”no” muted=”no” /]

Cum au reacționat liderii PNL Bistrița-Năsăud, la aflarea rezultatelor parțiale, puteți descoperi în secvențele video de mai jos: 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F814482779334390%2F&show_text=0&width=560″ aspect_ratio=”560:315″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...