29.3 C
Bistrița
vineri, iulie 31, 2026

VIDEO – Peste 100 de racorduri ilegale la rețeaua Aquabis! Andrei Kozuk: „Am făcut dosare penale pentru furt de apă”

Invitat la emisiunea Bistrițeanul Live, Andrei Kozuk, directorul general al companiei Aquabis, a declarat că au fost identificate peste 100 de racorduri neautorizate, ale căror beneficiari folosesc serviciile fără să plătească. „Am făcut dosare penale pentru furturile de apă, pentru racorduri de canalizare neautorizate nu am făcut” – a precizat acesta.

Avem peste 100 de racorduri descoperite, neautorizate, care nu plătesc și nefiind autorizate nu sunt tratate tehnic. Adică nu spune ce tip de țeavă este, cum tratezi, cum deversezi.

Trebuie să aloci foarte multe resurse să le descoperi pentru că aceste lucrări sunt în pământ, sunt amenajate, nu sunt la vedere și trebuie să te duci din aproape în aproape. (…) Am identificat astfel de situații” – a explicat directorul Aquabis.

Andrei Kozuk a declarat că s-au întocmit dosare penale pentru furturile de apă.

Am făcut dosare penale pentru furturile de apă, pentru racorduri de canalizare neautorizate nu am făcut. Dacă își achită prejudiciul creat – este o modalitate de calcul a prejudiciului, verificată de către ANRSC, organismul care ne avizează și ne monitorizează activitatea  – nu mergem mai departe.

Și trebuie să intre în legalitate, trebuie să vină să își depună documentele, să vină cu soluție tehnică, să-și facă cămin corect de racord, altfel se pot crea probleme în sistem” – a completat acesta.

Întreaga emisiune la care a fost invitat Andrei Kozuk poate fi urmărită mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: