1.1 C
Bistrița
duminică, decembrie 14, 2025

Zi mare, mâine, pentru părinții cu copii mici!

Mâine este o zi importantă pentru părinții care au copii cu vârsta de doi anișori. În special mamele, care ies din concediul de creștere al copilului, sunt nerăbdătoare să afle dacă cei micuți au fost înscriși la creșă, și dacă au fost primiți la creșa pe care au dorit-o. Apoi vor avea de făcut alte demersuri.

Ziua de 25 iunie este ziua în care se afișează rezultatele înscrierilor la creșă.

Dosarele au fost depuse în perioada 14 – 18 mai, iar mâine, de la ora 09:00, părinții pot afla dacă dosarul copilului lor a fost acceptat sau nu.

Pentru anul școlar 2018-2019, în creșele de stat sunt 173 de locuri, împărțite în patru unități.

Acesta a fost motivul pentru care, în prima zi de înscrieri, părinții au venit cu noaptea în cap, la propriu, ca să stea „la rând”.

Așa se face că, pe data de 14 mai, la ora 06:00, când se împărțeau bonurile de ordine, deja 112 persoane erau scrise pe lista de așteptare a celor ce au stat lângă clădire încă de la orele 23:00, din 13 mai.

Supărări și frustrări au fost, ca în fiecare an. Deși s-au depus mai multe dosare decât locuri disponibile, părinții speră ca micuții lor să fie primiți, fiecare contând pe criteriile de departajare care le-ar oferi avantaj: ambii părinți lucrează, domiciliul etc.

Care e următorul pas

În perioada 25 iunie – 6 iulie, părinții copiilor admiși vor ridica fișa medicală, tot de la sediul  de pe Andrei Mureșanu nr. 44 A .

Fișa completată va fi apoi dusă la unitatea unde a fost admis copilul, la data de 03 septembrie 2018, prima zi de creșă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...