12.8 C
Bistrița
luni, aprilie 20, 2026

GATA! De acum, șoferii vor fi testați și dacă au consumat droguri! Aparatură nouă la IPJ BN:

Consumul de droguri este în creștere. Iar din nefericire, unii aleg chiar să conducă autoturisme, după ce au consumat astfel de substanțe. IPJ BN are acum în dotare două Drug Testere. Primul șofer prins conducând sub influența drogurilor, folosind această aparatură, are 20 de ani.

De acum încolo, șoferii vor fi testați nu doar alcoolscopic, ci și pentru a vedea dacă sunt sub influența consumului de substanțe psihoactive. Măsura a fost luată deoarece tot mai mulți șoferi se urcă la volan după consumul de droguri.

Astfel, IPJ BN a fost dotat cu două Drug Testere 5000, aparate marca Druger.

Testarea cu Drug Test se face din salivă, acesta putând detecta 6 tipuri de droguri. Dacă la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanța psihoactivă.

Tânăr de 20 de ani- primul depistat cu un astfel de aparat

La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 02:00, în cadrul acțiunilor preventive, pe linie rutieră, desfășurate, polițiștii au acționat cu aparatul Drug Test pentru depistarea șoferilor care conduc autoturisme sub influența consumului de substanțe psihoactive. Astfel, a fost oprit în trafic, pentru control, un tânăr de 20 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism, pe raza municipiului.

Testarea cu Drug Test a ieșit pozitivă, așa că a fost dus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

Menționăm faptul că la testarea cu Drug Test nu este relevantă concentrația, iar Codul Penal sancționează cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos: