8.2 C
Bistrița
duminică, aprilie 28, 2024

Radu Afrim despre prima piesă făcută special pentru iubitorii de teatru din Bistrița: „Frica mea a fost să nu plictisesc. Vreau să emoționez”

În 31 iulie și 1 august, la Palatul Culturii din Bistrița se va juca „La câțiva oameni distanță de tine”, spectacol regizat de Radu Afrim, pe un text de Dan Coman. Aceasta a fost făcută special pentru bistrițeni, iar singura frică a regizorului, originar din Beclean, e să nu plictisească, scopul său principal fiind să creeze emoție.

Bistrițenii vor avea parte de o premieră teatrală națională la final de iulie. „La câțiva oameni distanță de tine”, regizat de Radu Afrim pe un text de-al lui Dan Coman se joacă în 31 iulie și 1 august.

Premiera va avea loc în 31 iulie, la ora 19:00, iar biletele pentru ambele evenimente s-au epuizat rapid. În București, piesa va putea fi urmărită abia anul viitor.

Regizorul Radu Afrim, care este originar din Beclean, a vorbit astăzi despre piesa făcută special pentru bistrițeni și ce muncă a presupus. S-a lucrat 13 zile la spectacol, în condițiile în care de regulă un astfel de eveniment se pregătește și timp de două luni. Cu toate acestea, Radu Afrim asigură că nu s-a făcut rabat la calitate.

„În spectacolul pe care îl veți vedea nu este nicio fisură de profesionalism. E un spectacol în care se vor regăsi oamenii locului, cei cărora le vorbesc. Am lucrat de dimineața până seara. (…) Subiectul are umor și foarte multă emoție. Am prelucrat cu Dan Coman propunerea lui inițială de text. Frica mea a fost să nu plictisesc. Vreau să emoționez, să fac lumea să râdă cu bună măsură. Este vorba despre oameni care se duc dincolo pentru bani, despre femeile care îngrijesc bătrâni, despre dependențe. Toate problemele care se întâlnesc la colț de stradă se vor vedea pe scenă. Se va vorbi în grai ardelenesc. Am încercat să fim pentru toate urechile, pentru toate sufletele”, a precizat regizorul Radu Afrim, astăzi, într-o conferință de presă.

Mai multe despre acest subiect, mai jos:

BISTRIȚA: Spectacol regizat de Radu Afrim, pe un text de Dan Coman, în 31 iulie și 1 august, la Palatul Culturii

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.