2.6 C
Bistrița
marți, noiembrie 5, 2024

VIDEO: Gestionate corect, alergiile și astmul nu trebuie să ne sperie, afirmă dr. Ariana Rus, medic alergolog

Predispoziția de a face reacții alergice este înnăscută. Dacă un copil nu are niciun părinte alergic, riscul său de a face alergii este de 15%. Dacă are un părinte alergic, riscul ajunge la 40%, iar dacă ambii părinți sunt alergici riscul crește spre 80 – 100% – a explicat dr. Ariana Rus. Apoi intervin și condițiile de mediu sau alimentația.

Medicul specialist în alergologie și imunologie clinică – o specialitate nou înființată, apărută în ultimii 20 de ani – a explicat că alergiile sunt practic reacții exagerate ale sistemului imun. Acesta se comportă ca la o răceală sau viroză, care se întinde, însă, pe toată durata sezonului. Dacă e vorba de o alergie la polen, ea se manifestă pe durata câtorva luni. Dacă e vorba de alergie la praful de acasă, ea se poate manifesta chiar și pe durata unui an. Apar agravări în perioadele umede sau la schimbarea de anotimpuri, a explicat dr. Ariana Rus.

Există diferite tipuri de alergii. De la cele respiratorii, conjunctivita sau astmul bronșic, până la alergiile cutanate, precum urticariile.

Acestea pot avea cauze multiple. Sunt alergii provocate de înțepăturile de albine sau viespe, cu evoluții potențial severe sau extrem de severe, precum decesul. Există și alergii la medicamente. Dar și pseudo-alergii.

Sistemul nostru imun este o formă superioară de inteligență. Se poate rearanja și poate face anti-corpi teoretic pentru aproape orice structură proteică existentă. De aceea ne trece o răceală în 7 zile, cu sau fără doctor. Atât îi trebuie sistemului nostru imunitar să dezvolte niște anti-corpi specifici pentru microbul respectiv. Uneori sistemul confundă polenul cu microbii, sau acarienii din praful de casă cu un virus…”, explică dr. Ariana Rus. 

Orice simptom potențial de alergie merită investigat la un specialist alergolog cel puțin o dată în viață. Pentru că dacă nu știi cu ce te confrunți, nu ai cum să tratezi.

Cele mai frecvente simptome sunt strănutul în salve, de pildă, strănutul repetat – cel mai frecvent simptom – sau mâncărimea, răcelile prelungite și repetate, tusea prelungită după o răceală.

Alergiile nu sunt boli grave, în general. Sunt boli gestionabile. Important este să acceptăm că există și să luăm tratamentul preventiv, conform indicațiilor. Chiar dacă nu înțelegem de la prima întâlnire cu medicul de ce trebuie să luăm un medicament timp de trei luni de zile… Antialergicul este mult mai eficient luat preventiv, înainte de a se declanșa reacția alergică. O reacție alergică deja declanșată este ca un bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește. E mult mai greu de rupt lanțul…”, a precizat dr. Ariana Rus.

Specialistul a recomandat și controlul anual, cu șase săptămâni înainte de sezonul de polen.

Există calendare de polen, la care se adaugă o eroare de 2-3 săptămâni. La primul consult la un specialist alergolog, când pacientul primește un diagnostic de alergie la un anumit polen, primește și un asemenea calendar cu toate detaliile necesare. Unii pacienți au nevoie de controale la fiecare trei luni.

Alte detalii despre alergii sau unde o găsiți pe dr. Ariana Rus puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FAN Courier angajează curieri puși pe treabă din Sângeorz Băi și Bistrița. NOI Locuri de muncă, la TeraSteel, GB Instaplan și Sanovil

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la TeraSteel care angajează operatori producție. FAN Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi, iar la GB Instaplan Bistrița se caută sudori, instalatori, electricieni și lăcătuși. Oferta completă, mai jos: 

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.