5.8 C
Bistrița
luni, decembrie 9, 2024

Claudia Andron

A debutat în presă în anul 1998 la cotidianul Mesagerul. În 2005 s-a retras din viața publică, însă nu pentru mult timp. În cei 20 de ani de presă a trecut prin toate genurile jurnalistice și prin toate funcțiile, iar în 2008 a devenit managerul ziarului Bistrițeanul.ro.

Ioana Bradea

A studiat vioara la Liceul de Muzică „Tudor Jarda“, limbi străine la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi la Universitatea din Bucureşti (Secţia portugheză–franceză). A fost membru al Asociației Group Seven, a publicat romanele Băgău ( 2004), Scotch (2010) şi Înalt este numele tău ( 2017) este reporter/redactor la Bistrițeanul.ro din 2012.

Flavia Danciu

A absolvit studii superioare în domeniul financiar. Activează în presă din 2010, cu întreruperi periodice în care a făcut voluntariat în țări defavorizate, precum Nepal. A colaborat în presa scrisă exclusiv cu Bistrițeanul.ro, însă a lucrat și la Radio Bistrița pentru câteva luni.

Alexandra Puica

A absolvit Colegiul Național Liviu Rebreanu în anul 2008. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Română-Spaniolă, din cadrul Universității Spiru Haret București în anul 2011, urmând apoi un masterat în Comunicare și Relații Publice în cadrul FSPAC, UBB Cluj-Napoca, în 2013. În 2011 a devenit traducător și interpret autorizat română-spaniolă, lucrând ca traducător pentru o companie de comerț industrial în perioada 2010-2013 și a colaborat cu diverse birouri de traducere. De asemenea, din anul 2011 până în prezent se ocupă de operarea datelor privind monitorizarea presei locale la SC Mediatrust Romania. Își începe activitatea la Bistrițeanul.ro din anul 2015 ca și corector.

Vlad Gavrilă

Activează în presă din 2010, cu întreruperi periodice. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe televiziuni. Este în echipa Bistrițeanul.ro din anul 2015.

Bianca Sara

A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

Marina Coroian

Iulia Stupinean

A debutat în presă în martie 2006 la cotidianul Mesagerul, iar de atunci nu s-a mai putut desprinde de această meserie. A trecut prin toate genurile jurnalistice fiind redactor/crainic și apoi director de programe la Radio Bistrița (2007- 2008), crainic și realizator de emisiuni la Focus TV Bistrița (2008), redactor-șef la săptămânalul Gazeta Bistriței (2009), editor – prezentator la Realitatea TV Bistrița (2010), redactor la săptămânalele Gazeta de Bistrița și Atac de Bistrița (2011-2012). Timp de doi ani s-a retras de pe partea jurnalistică fiind consultant de marketing în mass-media la SC MEDIA COMUNICATION SRL. Revine în presa audio în 2014 fiind reporter, redactor-șef și apoi director al postului Radio Someș până în noiembrie 2017 când decide să devină antreprenor, punând bazele societății SOCIAL MEDIA CARE SRL, prin intermediul căreia desfășoară astăzi servicii de marketing în mass-media. A absolvit Universitatea de Nord Baia-Mare, fiind licențiată în Litere Română – Engleză. În prezent urmează cursurile masterale ale Universității Ecologice București – Științele Comunicării.

Ana Dragu