Istoria zbuciumată a unei statui: După ani de zile pe drumuri, se va odihni în sfârșit acolo unde îi este locul

Bustul lui George Coșbuc, amplasat din 2013 până zilele trecute, în curtea Bibliotecii Județene de pe Odobescu a avut parte de o fascinantă și zbuciumată istorie. Statuia a fost realizată în anii de după război, în perioada aceea proletcultistă, de sculptorul Gheorghe Pârvan. Comuniștii au vrut s-o topească…

A fost realizat de sculptorul Gheorghe Pârvan, în anii de după război, în perioada aceea proletcultistă, însă nu a fost pe gustul comunistoid al autorităților, așa că a fost propus pentru topire și lăsat de izbeliște în curtea Combinatului Fondului Plastic din București…”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro managerul Gavril Țărmure, cel care l-a și întâlnit după anii 90 pe fiul sculptorului, Jean Pârvan.

Cineva, impresionat totuși de expresivitatea bustului, l-a ascuns, până când directorul Muzeului de Artă Modernă din București l-a descoperit și l-a chemat pe fiul sculptorului – Jean Pârvan, să-l recupereze… Acesta mi l-a donat mie, pe când lucram la fostul Inspectorat pentru Cultură – și acolo, în curte, a „locuit” câțiva ani buni. Din nefericire, imediat după ce l-am primit de la Jean Pârvan, acesta a murit, iar noi doi n-am mai apucat să semnăm toate formalitățile donației. De la fostul Inspectorat pentru Cultură statuia a ajuns pentru o vreme la Sinagogă, după care, la rugămintea managerului Ioan Pintea și a președintelui Consiliului Județean am oferit-o într-un fel de custodie Bibliotecii Județene. În acest an, când comemorăm 100 de ani de la moartea lui Coșbuc, am decis s-o donez mai departe, Primăriei din Coșbuc, comuna natală a poetului, formalitățile de donație și amplasare corespunzătoare fiind în curs de finalizare… Cred că este cel mai potrivit loc pentru bustul poetului…”, a mai precizat Gavril Țărmure.

Gheorghe Pârvan, sculptorul care a realizat lucrarea, este totodată și autorul unei lucrări intitulate „Maternitate”, amplasată în fața Spitalului din Onești, dar și al unei lucrări de for public care îl reprezintă pe celebrul președinte american Abraham Lincoln, achiziționată de Ambasada SUA la București, a mai precizat Gavril Țărmure.

De mâine, bustul poetului George Coșbuc va putea fi admirat în fața Primăriei din Coșbuc, acolo unde mâine se vor desfășura o serie de evenimente culturale despre care puteți citi AICI.

Ioan Pintea, managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” a explicat pentru Bistrițeanul.ro că în toamnă vor începe demersurile necesare pentru realizarea unei alte statui care să-l reprezinte pe George Coșbuc și care să fie amplasată în locul rămas deocamdată liber.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: