5.5 C
Bistrița
vineri, octombrie 3, 2025

Ovidiu Crețu: Pârtia a fost proiectată prost! Încercăm să o deschidem miercuri, dacă reușim să facem suficientă zăpadă…

Bistrițenii ar fi trebuit să se plictisească deja de schiat pe Pârtia Cocoș! A nins la Bistrița încă de dinaintea sărbătorilor de iarnă, temperaturile au fost zile la rând cu minus, favorabile producerii zăpezii artificiale, și, cu toate acestea, pârtia nu e încă deschisă. Iar asta datorită prea multor erori de proiectare, care ies la iveală, una după alta și împiedică deschiderea. 

La doi ani de la inaugurare, primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, afirmă că Pârtia Cocoș a fost proiectată prost. Atât de prost încât nu poate fi deschisă la câteva săptămâni după ce iarna s-a instalat la Bistrița. Tunurile de zăpadă sunt insuficiente, conducta care duce apa din lac către tunuri e una singură și aia subdimensionată și, colac peste pupăză, nu mai e nici apă în lac, iar alimentarea lacului se face și ea greoi. 

„Așa de bine a fost proiectată pârtia asta că totul este la limită. Bineînțeles că în funcționare îți dai seama de probleme. Nu mi-a spus nimeni, de exemplu, că pompa de 124 de bari ar trebui să fie la 184 de bari. Nu a spus nimeni asta și nici eu nu știam. În afară de faptul că e scumpă pârtia și că am pus telescaun nu au fost alte critici. Dacă venea cineva să spună că acea conductă care e de patru țoli trebuie să fie de cinci țoli și jumătate… dar n-a venit, constatăm acum că nu e bine, în funcționare… De exemplu, tunurile de zăpadă, la masă, când au prezentat proiectul, au pus trei tunuri de zăpadă. Eu am cerut patru și au acceptat cu greu, ca acum să constatăm că avem nevoie de șapte, nu de patru. Am schiat și eu și alții. Am discutat cu oameni care au fost la schi, cu profesioniști, nu cu amatori, ca și mine, și i-am întrebat cum e? Nimeni nu știe cum să facă o pârtie, toți știu să schieze. Ce am discutat cu cei care fac pârtii, Toplița, Borsec, Vatra Dornei, toți erau cu chestii second-hand, care la noi nu se potriveau. (….) Nu e rezolvată nici problema la lac. Și asta e o problemă. Câtă apă a fost în lac am consumat-o și acum, câtă băgăm în lac, atâta avem. Firma care a făcut pârtia a făcut și consolidarea, pe banii lor, dar nu au finalizat-o. Ce să fac? Nu mă pot plânge, din partea lor am avut deschidere, dar am avut un proiect prost – a declarat primarul Ovidiu Crețu pentru Bistrițeanul.ro.

Întrebat dacă îi pare rău pentru acest proiect, care i-a adus cele mai multe critici din partea bistrițenilor, primarul Bistriței a răspuns că: „Nu. Nu. Îmi pare bine că l-am făcut. În 2019 voi face completările de rigoare astfel ca atunci când mi se rupe un papuc, să îl iau imediat pe celălalt și pe cei stricați îi dau să-i repare. Trebuie să avem soluții, dacă nu funcționează o pompă să o am imediat pe aia de alături. Noi stăm cu o singură pompă și aia subdimensionată. Critici că proiectul nu e bun au fost o grămadă. Dar niciuna nu s-a referit la chestiuni de genul ăsta.  Doar că de ce e telescaun cu patru locuri și nu teleski. Asta am argumentat de 1001 ori. Îmi pare rău acum că nu am făcut telescaun debraiabil, era ceva mai scump decât ăsta, dar asigura transport pentru un număr mai mare de persoane, iar asta s-a văzut când a funcționat sâmbăta și duminica și lumea stătea la coadă chiar la ritmul ăsta de 1000 de persoane pe oră”.

Ovidiu Crețu spune că s-a gândit să dea proiectantul în judecată pentru toate erorile de proiectare de mult timp, doar că nu mai are pe cine, „a falimentat înainte de a finaliza noi execuția și n-am pe cine. Proiectantul ăla a falimentat și a dispărut…”

Aceasta fiind situația, primarul spune că se fac eforturi mari pentru a deschide Pârtia Cocoș miercuri. Totul depinde însă de… producția de zăpadă, legată de apa din lac (care trebuie alimentat și el), de conducta subdimensionată care alimentează mai departe tunurile, de tunurile prea puține etc… Un ajutor nesperat ar putea veni din cer, meteorologii anunțând ninsori pentru următoarele zile la Bistrița. Astfel, cel târziu în weekend, se va deschide sezonul de ski și pe Pârtia Cocoș din Bistrița.

   

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Drumuri fără griji cu ROMBAT: Bateria Champion EFB îți aduce un voucher de combustibil OMV de 100 RON!

Compania bistrițeană ROMBAT, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în industria de automotive la nivel mondial, îi răsplătește pe clienți, luna aceasta și în noiembrie, cu o ofertă specială. Achiziționarea unei baterii Rombat Champion EFB aduce un bonus pe măsură: un voucher de combustibil OMV în valoare de 100 RON!

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută inginer automatist, instalatori, muncitori, ajutor bucătar și pizzer

Aquabis organizează recrutare pentru un post de inginer automatist și trei mecanici. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor care caută ingineri construcții civile, dar și la Crama Veche, Îndemânarea Construct, Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Toamna e mai faină la Rollin Smoke! Barmanii Alex și Moldo așteaptă provocări: tu zici băutura preferată, ei îți fac un cocktail personalizat

Să nu fiți triști că a venit toamna și serile pe Pietonal și-au pierdut din farmec! E momentul în care încep serile de poveste la Rollin Smoke, unde continuă povestea Brikada cu Alex și Moldo, barmanii care prepară și astăzi cocktailurile spectaculoase cu care v-au sedus de-a lungul anilor. Iar dacă nu știați, băieții care au scris istorie aici adoră să vă surprindă cu cocktailuri create pe loc, după băutura voastră preferată!