18.8 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

Accident în Parcul Mare! Doi copii aflați pe o trotinetă electrică, răniți

În timp ce patrulau prin Parcul Mare din Bistrița, polițiștii locali au asistat ieri la un incident nefericit: doi copii care circulau pe o trotinetă electrică de mare putere, împreună, au căzut după ce o minge i-a lovit în mers.

Unul dintre copii are 12 ani, iar celălalt 16 ani, iar trotineta era una foarte puternică – 2.000W, poate atinge și 75 km/h – iar aceștia mergeau cu viteză mare pe pista de biciclete.

Niciunul nu purta cască de protecție, iar în urma impactului, copilul aflat în spate a suferit mai multe răni – la mână, picior, umăr și o lovitură serioasă la cap.

Colegii noștri au intervenit imediat, solicitând ambulanța și contactând părinții. Echipajul medical a ajuns rapid și a dus copilul la spital pentru investigații.

Trotinetele electrice pot fi distractive, dar și periculoase dacă nu sunt folosite responsabil. O trotinetă atât de puternică nu e potrivită pentru parc și, cu siguranță, nu pentru doi copii fără cască, circulând cu viteză.

Vă rugăm, părinți, vorbiți cu cei mici despre cum să folosească în siguranță trotinetele:
O singură persoană pe trotinetă.
Cască de protecție obligatorie.
Viteză redusă, mai ales în parc, printre alți copii.

Ne dorim ca parcurile să rămână locuri de joacă și relaxare, nu locuri unde se întâmplă accidente”, transmite Poliția Locală Bistrița.

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Am fost săptămâna trecută în parc. E o nebunie ce se întâmplă pe pista de bicicletele. Nu mai poți merge cu bicicleta din cauza trotinetelor electrice. Trebuie interzise în tot orașul. Primăria sa ia atitudine. Și politia rutiera la fel. Pana nu se întâmplă o tragedie în parc nu se face nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: