13.8 C
Bistrița
duminică, mai 5, 2024

ALTE Vremuri: Una dintre primele hărți ale Transilvaniei din 1609 poate fi admirată la Arhivele din Bistrița

Știați că prima reprezentare în plan conventional a Transilvaniei a fost realizată de Johannes Honterus, în 1532?! La Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud se păstrează o hartă din 1609 în care este reprezentată Transilvania.

Prima reprezentare în plan conventional a Transilvaniei a fost realizată de învățatul umanist sas Johannes Honterus, în 1532.

Tot lui îi datorăm prima reprezentare a actualului spațiu al României, din 1542, realizată pe o placă de lemn. Aceasta a fost inclusă ulterior în lucrarea Rudementa Cosmographica. Teritoriul celor trei regiuni – Valahia, Moldova și Transilvania – apare sub denumirea generică de Dacia”, notează cei de la Arhivele naționale Bistrița-Năsăud.

Instituția din Bistrița se poate mândri cu un exemplar de hartă din 1609 care reprezintă provincia Transilvania.

Johannes Honterus (1498-1549) a fost un învățat umanist sas, reformator religios al sașilor din Transilvania.

A fost fondatorul gimnaziului săsesc din Brașov – actualul Colegiu Național „Johannes Honterus”.

Numele de Honterus, pe care îl foloseste mai târziu, este forma latinizată derivată din „Honter”, denumirea săsească a cuvântului Holler sau Holunder.

Tatăl său, Georg Austen (ori Aust), maistru tăbăcar, avea o fermă prosperă și făcea parte din burghezia înstărită a Brasovului. Fiul său, Johannes, a primit o educatie solidă, probabil de la călugării dominicani.

În anul 1520 se înscrie la universitatea din Viena sub numele de Johannes Aust, unde primeste deja în anul 1522 gradul de „Baccalaureus”.

În 1525 primește titlul de magister artium, de data aceasta pe numele de Johannes Holler Coronensis (Kronstadt = Orasul Coroanei).

În timpul asediului Vienei de către armatele Imperiului Otoman, în 1529, Honterus se refugiază la Regensburg, la istoricul Johannes Turmair-Aventinus. În acest timp purta deja numele de Johannes Hynter-Hunterus.

În 1530, predă la Universitatea Iagellonă din Cracovia (Polonia), sub numele de Johannes Georgii de Corona, Artium Magister Viennesis.

În acelasi an publică primele sale lucrări, o descriere a lumii si o gramatică latină. În următorii trei ani se află la Basel, centrul umanismului european din acel timp, în special prin persoana lui Erasmus din Rotterdam. În Basel învată gravura în lemn si se initiază în arta tipografiei. Aici tipăreste în 1532 cunoscuta reprezentare cartografică a Transilvaniei.

În 1533 Honterus se întoarce la Brasov, se căsătoreste în 1535 și este ales în „Adunarea celor o sută”. În 1536 devine Consilier Comunal. În Brașov a înființat una din primele tipografii din Transilvania. Începând cu 1529 a funcționat o tipografie la Sibiu, concomitent cu tipografia lui Gaspar Heltai de la Cluj.

Printre altele, Honterus tipăreste în 1543 cartea Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland („Cărticica de reformă pentru Brașov și Tara Bârsei”) și Apologia”. 

În 1547, Honterus publica și Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen („Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania”), care cuprindeau principalele teze ale reformei evanghelice a bisericii sasilor din Transilvania, de inspiratie luterană. Documentul avea să fie utilizat inclusiv de sașii din Bistrița, care au îmbrățișat Reforma în acea perioadă istorică.  

În 1546 a fost înfiintată la Brasov, la insistentele lui Johannes Honterus, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie si în Tara Românească si Moldova. Alte detalii despre activitatea lui Johannes Honterus – AICI.

Foto & Sursă @ Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: