12.5 C
Bistrița
miercuri, mai 8, 2024

Aquaparcul din Wonderland nu dispare, se transformă! Municipalitatea vrea de fapt modificarea proiectului actual

În ședința de Consiliu Local de ieri, primarul Ioan Turc a explicat că aquaparcul din Wonderland nu va dispărea, lucrările fiind deja începute, ci se va transforma în bazin olimpic. Pentru ca acest lucru să se întâmple, proiectul trebuie preluat și finanțat de Compania Națională de Investiții.

După ce edilul Bistriței a anunțat că renunță la aquaparcul din Wonderland, consilierii locali l-au luat la întrebări în ședința de Consiliu Local de ieri. Acesta a precizat că proiectul tehnic al aquaparcului este greșit, iar costurile finale enorme.

Întrucât lucrările la acest obiectiv au început deja, Primăria Bistrița încearcă transformarea proiectului, din aquaparc în bazin olimpic. Investiția ar urma să fie preluată de Compania Națională de Investiții și finanțată din fonduri naționale și nu locale ca până acum.

„Aquaparcul e o investiție începută. Valoarea e de 35 de milioane de lei, dar dacă ne uităm la toate majorările de preț e limpede că prețul acestui proiect este probabil dublu. Din punct de vedere tehnic nu corepsunde așteptărilor cetățenilor. Prezența simultană a 250 de oameni în complex e nesatisfăcătoare. Un element pe care suntem obligați să îl luăm în calcul: finanțarea ar fi urmat să fie făcută exclusiv de municipalitate, pe bani europeni nu putem să continuăm lucrările, iar CNI din bani naționali nu finanțează aquaparcuri. Am avut o discuție la București pentru modificarea proiectului, să corespundă pentru bazin olimpic și proiectul va fi predat CNI”, a explicat în cadrul ședinței de ieri, Ioan Turc.

Acesta a mai precizat că un complex acvatic va fi realizat pe fosta bază Mecanica, achiziționată de curând de municipalitate. Investiția ar urma să fie finanțată din fonduri europene.

„Va fi un proiect generos, cu bazine în interior și exterior și terenuri de sport. Va avea toată infrastructura de agrement pe care cineva o caută astăzi”, a completat primarul Turc.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. „proiectul tehnic al aquaparcului este greșit”. OK, este platita factura pentru acest proiect????
    Daca da, cine o sa umble sa recupereze banii pentru ca este clarr – a fost livrat un produs/serviciu – GRESIT!!!

  2. Solutia corectă aleasă de primarul Ioan Turc pentru a putea salva investitia cu bani din bugetul local începută de către vechea administratie la amenajarea unui aquapark în zona Dealului Cocoș, a fost schimbarea proiectului pentru încadrarea la construirea unui bazin didactic de înot , devenind astfel eligibil la finantare prin Compania Natională de Investitii (CNI). Cu atât mai mult cu cât recent a fost aprobat un nou proiect pentru bazine didactice de tip modern care se va realiza de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice și Administratiei, prin Compania Nationala de Investitii, pe intreg teritoriu tarii și care va putea fi utilizat atat in scop didactic cat și de agrement. Noul bazin respecta prevederile regulamentului Federatiei Romane de Natatie și Pentatlon Modern pentru omologarea bazinelor din categoria Bazine Didactice. In plus, la baza conceptului pentru noul tip de bazin a stat generarea unei cantitati cât mai mari de energie din surse regenerabile dar și un impact cât mai mic pentru mediu atât pentru perioada de executie, cât mai cu seamă pentru perioada de exploatare. In acest sens, acoperișul cladirii este plan, înclinat fată de orizontală, și decentrat, pentru a oferi o suprafată mai mare pe care să se poată așeza, in mod sustenabil, un număr mare de panouri, termice și fotovoltaice.
    Totusi, primarul Ioan Turc a mentionat că municipalitatea intenționează să construiască prin accesare de fonduri europene și cu cofinanțare din bugetul local al municipiului un complex acvatic în locul fostei baze sportive Mecanica, acesta fiind și motivul pentru care Primăria Bistrița a cumpărat această bază. Numai că, parcurile acvatice sunt mai greu finantabile prin programele europene. Exceptie fac bazele de tratament balnear, de tipul Băilor Figa de la Beclean. Acest lucru ar fi posibil si la Bistrita, dacă investitia cu fonduri europene ar fi gândită pentru Sărata sau Slătinita unde să poată fi valorificate si izvoarele sărate in scop balnear.
    Aquaparcurile de agrement precum cel gândit pentru Baza Mecanica sunt de regulă investitii private, la fel ca „PARADISUL ACVATIC BRASOV” al omului de afaceri Dumitru Ioan Puchianu sau „WATER PARK OTOPENI” al fratilor Robert si Ionut Negoită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro. 

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):