EXEMPLU DE SOLIDARITATE de la Bistrița! În prima zi de război o asociație s-a mobilizat și adună ajutoare pentru refugiații din Ucraina

Alina Buhai, președinta Asociației Salvatorilor Sufletelor Nimănui, a anunțat o nouă mișcare de strângere de fonduri și donații pentru refugiații care vin din Ucraina.

Până în acest moment, mai bine de 800 de ucrainieni au ajuns pe teritoriul României prin vama de la Sighetu Marmației. Mai multe județe participă cu efective pentru instalarea taberelor la graniță, atât din Bistrița-Năsăud cât și din restul regiunii de nord-vest.

În ajutorul Asociației Salvatorilor Sufletelor Nimănui a venit și grupul „Un pas spre salvare”. Zeci de persoane au donat în cursul zilei de ieri, implicați fiind și pastori sau Serviciul de Ambulanță Bistrița.

„În ajutorul nostru au venit cei din grupul și asociația „Un pas spre salvare”, care vor asigura transportul ajutoarelor, și nu numai. Acțiunea de a ajută refugiații din Ucraina ia amploare și vor să se implice cât de mulți. Ieri am fost sunată de zeci de persoane care vor să ajute.

Pe zona Beclean puteți lua legătură cu pastorul Cristina Ady Șerban pentru donații în alimente și tot ceea ce este necesar. Ieri am fost contactată de cineva de la Serviciul de ambulanță Bistrița și și-au oferit și ei ajutorul. Aici puteți lua legătură cu Claudiu Pavelea. Fac apel la toate brutăriile din oraș să ne ajute cu cel puțîn 100 de pâini și cornuri”, a transmis Alina Buhai.

Cu ce puteți ajuta?

  • Apă îmbuteliată
  • Conserve de orice fel
  • Margarină
  •  Lapte
  •  Pâine ambalată, dar nefeliată
  •  Produse de igienă
  •  Medicamente (paracetamol, aspirină, nurofen, ibuprofen)
  • Conserve de câini și de pisici
  • Granule de câini și pisici
  •  Pături/plăpumi

Donații în conturi cu mențiunea „Ucraina”:

Lei: RO11BTRLRONCRT0595549001
Euro: RO58BTRLEURCRT0595549001
ASOCIAȚIA Salvatorii Sufletelor Nimănui!
BtPay 0749065009
Revolut 0749065009

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: