14.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

AUTOMARNAT vă ajută, GRATUIT, cu tot ce înseamnă documentație, preluare și distrugere autovehicul în programul Rabla Local

Nu aveți timp sau nu cunoașteți pașii ce trebuie urmați pentru a primi stimulentul pentru casare, în valoare de 3.000 de lei, din cadrul programului Rabla Local? Nu e nicio problemă. Băieții de la AUTOMARNAT vă vin în ajutor, GRATUIT. Ba mai mult, se deplasează la domiciliul dumeavoastră pentru a discuta toate detaliile.

Prin Programul Rabla Local, aflat în derulare, cetățenii pot să-și caseze mașinile mai vechi de 15 ani și să primească în schimb suma de 3000 de lei, fără să fie condiționați să cumpere în schimb alt autovehicul nou.

Programul se derulează printr-un parteneriat între Ministerul Mediului – Administrația Fondului pentru Mediu și primării, scopul acestuia fiind eliminarea mașinilor vechi din trafic și de pe spațiile publice.

Pentru bistrițenii care s-au înscris în programul Rabla Local, dar nu au timp și nici nu cunosc pașii ce trebuie urmați pentru a primi stimulentul, AUTOMARNAT vine cu soluția perfectă: se ocupă, GRATUIT, de tot ceea ce înseamnă documente, preluarea și casarea autovehicului. Singura condiție e ca autoturismul să îndeplinească criteriile prevăzute de programul Rabla Local.

Mai exact, după ce oamenii merg la Taxe și impozite pentru a le fi verificate documentele și primesc confirmarea că sunt în regulă și trebuie să facă distrugerea autovehicului, intervin cei de la AUTOMARNAT. Preiau mașina, o casează și se ocupă de restul documentelor care trebuie întocmite. Dacă e nevoie, asistă clientul și pe partea de radiere, la DRPCIV.

Mai mult decât atât, reprezentanții firmei, specializată în înmatriculări și radieri, se deplasează la domiciliul clientului și discută cu acesta toate detaliile.

Cei interesați îi pot contacta la numărul de telefon 0748 757 659 sau pe pagina lor de Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.