„Cine-a pus molozu-n drum?!?” Bistrițenii cer să le fie eliberată ieșirea de pe Ghiocelului spre Decebal

O dată cu înaintarea lucrărilor în zona Decebal, porțiuni ale Bulevardului au fost deschise circulației auto. La ieșirea de pe strada Ghiocelului, cineva a „uitat” molozul în drum. Șoferii cer eliberarea căii de acces:

Bulevardul Decebal, porțiunea dintre intersecțiile cu Crinilor și Zimbrului, a fost închisă în luna august 2022. Au început lucrările la pasajul subteran din zona Odiseea și reconfigurarea părții carosabile.

Lucrările ar fi trebuit finalizate, pe acea porțiune, până în data de 31 decembrie 2022. Dar primarul a explicat că cel mai probabil șantierul se va „prelungi” până în martie – aprilie 2023.

Lucrările de pe Bulevardul Decebal se prelungesc până-n aprilie! Turc promite șantiere, dar și rapoarte publice bilunare cu evoluția lor

Totuși, de la finalul anului, mașinile au primit acces din intersecția de la Apollo până în zona Odiseea. Traficul înspre și dinspre acea zonă s-a intensificat, spre bucuria șoferilor.

moloz in drum 4 scaled

Singurii rămași supărați sunt cei ce locuiesc în zona Aleea Ghiocelului.

Este o gramadă mare de pietre la ieșirea de pe Ghiocelului spre Decebal! Oare de ce nu o mută?!? Toată lumea care are de mers în partea de sus a orașului trebuie să iasă în Ursului și pe Bulevardul Republicii. Dacă ar lua-o, ar decongestiona traficul.

moloz in drum 2

E foarte multă lume care nu ar mai intra pe Bulevardul Republicii. Spre exemplu, cei ce ar vrea să meargă la Leoni, ar ieși înspre Apollo. Dacă au de mers în partea de sus a orașului, ar lua-o spre Apollo, nu pe Bulevard. Ar ieși frumos spre Andrei Mureșanu, Năsăudului. Așa… toată lumea trebuie să iasă din zona aia pe Bulevardul Republicii, indiferent de zona în care are de ajuns.

Vor să țină pietrele alea acolo până își termină lucrarea???”, au transmis mai mulți șoferi reporterilor Bistrițeanul.ro.

moloz in drum 3 scaled

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Bistritenii sunt ca oile, daca am fi intr-o tara europeana nu ar intra in mijlocul santierului, in fiecare zi, pentru ca „dincolo” accesul intr-un santier se taxeaza aspru. Este evident faptul ca toate masinile care intra dinspre Apollo spre Odiseia intra fraudulos si nu poti pune paznic sa stea ziua la fiecare intrare. Din ce se vede la gardurile de la Apollo, nu este amenajata intarea in sens catre Apollo si/sau spre Crinilor, astfel incat accesul in sens pentru a merge in partea de sus nu se poate face in momentul de fata. @Bistriteanul haideti sa si cercetam inainte sa postam ce primim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: