16.3 C
Bistrița
vineri, iunie 12, 2026

Clubul Sportiv Gloria 2018 va avea și secție de scrabble

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de astăzi se află un proiect care prevede înființarea în cadrul Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistriţa-Năsăud a secției pe ramură de sport „scrabble”. Solicitarea a venit din partea Clubului de Scrabble Verbbis Bistrița.

Clubul Sportiv Gloria 2018 va avea și secție de scrabble, cel mai popular joc de cuvinte din lume.

Doamna Molnar Gabriela, președinta Clubului de Scrabble Verbbis Bistrița și domnul Buhai Adrian Florin, antrenor și arbitru în cadrul acestuia, au solicitat conducerii Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud posibilitatea colaborării cu această instituție în vederea creșterii performanței sportului scrabble din județul Bistrița-Năsăud, prin înființarea în cadrul Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud a secției pe ramură de sport, Scrabble”, se explică în documentele care însoțesc proiectul de hotărâre.

Până acum, ca să poată participa la competiții, jucătorii de scrabble din județul nostru au fost legitimați la alte cluburi.

Pentru antrenamentele săptămânale nu este nevoie de asigurarea unei locații, întâlnirile se vor desfășura în continuare la Biblioteca Județeană “George Coșbuc” unde există bune condiții pentru întâlniri scrabblistice și există logistica necesară.

Clubul Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud, prin înființarea unei secții de scrabble va asigura dotările și infrastructura necesară, în inițierea și pregătirea sportivă pentru prichindeii, cadeții, juniorii și seniorii care vor opta pentru practicarea acestui sport, în identificarea și susținerea talentelor, va asigura dotările și infrastructura necesară în pregătirea sportivă de nivel competițional și cu performanțe deosebite pentru cei care vor activa în cadrul acestei secții, va pune la dispoziție echipamente sportive necesare desfășurării activității sportive, va acorda sprijin sportivilor în colaborare cu medicina și cu științele sportive. (…)

Se creează, astfel, premisele înființării unei secții de prichindei, cadeți, juniori și seniori cu un număr inițial de 10 sportivi care să asigure formarea și promovarea acestora spre înalta performanță”, se mai arată în document.

În România, scrabble-ul a fost adoptat în anii 1980, iar ulterior a funcționat ca parte a unor federații de sporturi logice, alături de șah, go și bridge.

Gabriela Molnar este sufletul clubului de scrabble VERBBIS din Bistrița și membru fondator, alături de poeta Adriana Barna.

Pe când o secție de scrabble, la Clubul sportiv Gloria Bistrița? „Este un sport al minții, precum șahul. Mergem la concursuri, dar reprezentăm un club din Iași”

Foto Clubul de Scrabble Verbbis Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.