16.7 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

COLDĂU: Bărbat lovit de tren

Un bărbat a fost lovit de tren, în localitatea Coldău. Acesta a fost găsit inconștient de echipajele de salvatori.

Un apel la 112 solicita intervenția de urgență a salvatorilor în Coldău. Un bărbat a fost lovit de tren.

Un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD au fost direcționate la caz. Acestea au găsit victima în stare de inconștiență.

Victima (bărbat) a fost găsită inconștientă cu respirație, a fost intubata și va fi transportată la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate” au transmis reprezentanții ISU BN.

Trenul a acumulat 38 de minute de întârziere din cauza accidentului.

*Accident Coldău*

În această seară, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Coldău, o persoană a fost accidentată de tren.

La fața locului au intervenit polițiștii Postului de Poliție Transporturi Beclean pe Someș care, în urma primelor verificări efectuate, au stabilit faptul că, la kilometrul CFR 19+900 metri, un bărbat, de 42 de ani, din Coldău care s-ar fi aflat în gabaritul căii ferate a fost accidentat de trenul Regio 10.508 care circula pe relația Cluj-Napoca- Bistrița. Bărbatul a fost preluat și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul” au transmis reprezentanții IPJ BN.

UPDATE 06.04.2023 ORA 08.00

„Starea bărbatului de 42 de ani din localitatea Coldău, victimă a accidentului de tren de aseară, care a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița cu traumatisme la nivel craniocerebral, toracic și abdominal, este foarte gravă.

Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale și în prezent este internat în Secția ATI, fiind instabil hemodinamic și ventilat mecanic” a transmis Camelia Strugari, purtătoarea de cuvânt a unității medicale.

FOTO – Arhivă Bistrițeanul.ro

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: