FOTO/VIDEO: Colindătorii de ceată bărbătească din Șieuț, imortalizați într-un film documentar extraordinar

Atmosferă de sărbătoare, emoții și multă forfotă ieri seară, la Cinematograful Dacia. Spațiul a fost animat de colindătorii din Șieuț, care au participat la avanpremiera unui film documentar de excepție, realizat chiar în satul lor.

Documentarul Colindătorii și Organizarea Berii în Șieuț a fost realizat de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific la Centrul Județean pentru Cultură și Cristian Vrăzmaș, care a semnat regia, imaginea, montajul, editarea video și sunetul.

Alexandru Pugna, managerul instituției, a rostit câteva cuvinte de bun-venit înainte de vizionarea filmului: 

Adresăm mulțumiri speciale întregii comunități din Șieuț, fără de care realizarea acestui film documentar nu ar fi fost posibilă. În 2014 am realizat primul film documentar etnografic – Cununile de Rusalii la Șieuț. Documentarul a fost distins cu trofeul Festivalului Național de Film Etnografic de la Galați.

Tot datorită acestor oameni minunați din Șieuț, am realizat în 2017 un alt documentar. Am repus în scenă Obiceiul plugarului la Șieuț. Este un obicei care s-a stins din motive mai mult istorice, în urmă cu 60 – 70 de ani”, a explicat Smaranda Mureșan. 

avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 00

Documentarul prezentat în avanpremieră ieri la Dacia ilustrează admirabil obiceiul colindatului în ceată bărbătească la Șieuț. Un obicei care încă se practică în acest sat și care face parte din patrimoniul imaterial aflat pe lista UNESCO.

Colinda face parte din ființa noastră. Nu este un spectacol, ci un ritual care are funcție augurală”, a mai explicat Smaranda Mureșan.

La vizionarea documentarului au fost prezenți inclusiv actorii principali: colindătorii din Șieuț, sosiți la Bistrița în costume tradiționale. De altfel, aceștia au și și colindat publicul prezent, după film. 

În rolurile principale apar Dumitru Gotea (Gazda de la „Bere”), Ștefan Pralea (preotul satului), Ioan Dedean-Bortăș (primarul satului, Marian Cotoc (morarul satului), Petru Dumbrăvan (feciorul cu bucinul), Ioan Cotoc (vătaful ăl mare), Pantea Ignat Jr. (vătaful de-al doilea , Ion Moldovan (bunicul ) și Ionuț Dumbrăvan (Nepotul).

avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 2 avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 3 1 avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 5 avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 6 avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 7 avanpremiera Dacia Colindatorii Sieut 8

Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, prin Biroul Conservarea, Cercetarea, Protejarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

A participat Alexandru Pugna, managerul instituției, dar și Camelia Tabără, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Evenimentul a debutat cu un vernisaj. Cei prezenți la avanpremieră au putut să admire, înainte de proiecție, fotografiile realizate de Salomea Vrăzmaș, în timpul filmărilor.

Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 2 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 3 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 4 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 5 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 6 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 7 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 8 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 9 Colindatorii Organizarea Berii Sieut CJCBN 10

Potrivit datinii, în timpul postului Crăciunului, când jocul satului era oprit, feciorii se adunau, prin sunet de bucin, la casa gazdei. Aici erau stabilite detaliile organizării colindatului. Dintre cei mai destoinici feciori ai satului erau aleși vătafii. Aceștia arvuneau ceterașii și se ocupau se organizarea „Berii” – a colindatului de ceată și a jocului de sărbători. Tot ei arvuneau și colcerii (cei care se ocupau de băuturi), dar și căprarii (responsabili de adunarea colacilor primiți de colindători).

În Ajunul Crăciunului, ceata de feciori pornea colindul. Primele case colindate erau cea a gazdei „Berii”, a preotului și a primarului din sat. Apoi, colindătorii se împărțeau în două cete și colindau întreg satul.

Chiar dacă, la momentul documentării, obiceiul se nu mai practica în forma sa inițială, o serie de elemente conexe acestuia au dăinuit în timp. Este vorba despre costumul tradițional, colindatul de ceată bărbătească sau jocul fecioresc din Șieuț.

Sunt elemente de patrimoniu cultural imaterial extrem de valoroase, înscrise și pe Lista Reprezentativă UNESCO. 

Obiceiul organizării „Berii” la Șieuț este unul bine fixat în memoria colectivă a acestei comunități. El este și în prezent liantul unei lumi care a reușit includerea tradiționalului în contemporan.

Filmările au fost realizate în satul Șieuț, în ianuarie 2020.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: