13 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 25, 2026

Comandantul ISU BN, Constantin Florea, pleacă la București. Devine al doilea om din IGSU

Comandatul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, colonel Constantin Florea, ocupă din 1 martie poziția de prim-adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a devenit, astfel, al doilea om din IGSU.

Ordinul de chemare la București pentru ocuparea noii funcții de prim-adjunct al inspectorului șef de la IGSU a venit pe 24 februarie. Funcția va fi ocupată de colonelul Florea timp de 3 luni.

Colonelul Constantin Florea are 46 de ani și s-a născut la București. A urmat, timp de cinci ani, între 1994 și 1999, Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”.

A absolvit cursuri postuniversitare de management la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” și în 2007 a obținut titlul de doctor la Universitatea Tehnică de Construcţii București.

Constantin Florea a devenit inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud în 2009. Între 2004 și 2009, colonelul a fost adjunct al inspectorului şef,  iar un an a deţinut funcţia de şef de Stat Major la Grupul de Pompieri „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud. Intrat în rândurile salvatorilor în 1999, ca locţiitor comandant detașament la Grupul de Pompieri „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud.

Atribuțiile inspectorului șef al ISU Bistrița-Năsăud au fost preluate de către colonelul Mihai Suciu care face parte din conducerea Inspectoratului din poziția de adjunct al inspectorului șef. Lângă se alătură colonelul Cristian Bucur, prim-adjunct al inspectorului șef.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. FELICITARI!
    DACA DE ASTAZI PT STUDII DOCTORALE CEI DIN SISTEMUL GUGETAR NU AR AVEA NICI UN SPOR LA SALAR,NIMENI NU AR MAI FACE ACESTE SCOLI INALTE!
    DOAR CEI CARE CHIAR AR AVEA NEVOIE AR FACE ACESTE STUDII!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: