14.9 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

Condiții de carantină pe perioada sărbătorilor! CUI se aplică, începând cu 10 decembrie:

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat noile măsuri restrictive. Condițiile de carantinare vor fi valabile pe toată perioada sărbătorilor. Se vor aplica din 10 decembrie:

Se apropie perioada sărbătorilor de iarnă. Familiile doresc să le petreacă împreună, așa că mulți din străinătate visează și-și planifică ”sărbătorile acasă”.

În acest contet, CNSU a emis un set de de măsuri și ”condiții„ de carantinare, valabile din 10 decembrie 2021 până în 8 ianuarie 2022.

NOILE reguli sunt:

PENTRU cei ce vin din statele membre UE, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană:

CARANTINĂ pentru 14 zile pentru:

    • persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă care:
      • nu prezintă dovada vaccinării
      • nu prezintă dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară
      • au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară
      • au dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
    • persoanele care sosesc din zona Roșie care
      • nu prezintă dovada vaccinării
      • nu prezintă dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară
      • au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.
CARANTINĂ pentru 10 zile

Se aplică persoanelor NEVACCINATE sau care NU au trecut prin boală în ultimele 180 de zile și care sosesc din statele aflate în zona Roșie

  • DACĂ prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
EXCEPȚIA de la carantinare 
  • copiii sub 12 ani;
  • copiii cu vârste între 12 și 16 ani care prezintă un test PCR negativ, indiferent de statul din care vin în România;
  • persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală și care stau în România maximum trei zile, dacă prezintă un test PCR negativ; (!!  Dacă ceva se întâmplă și NU pleacă în 72 de ore, vor anunța DSP -ul din județul unde stau și vor intra în carantină 14 zile)
  • persoanele care tranzitează România
  • lucrătorii transfrontalieri din Ungaria sau Bulgaria;
  • elevii și studenții cu reședința în România;
  • membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați sau care nu au avut Covid;
  • transportatorii de marfă;
  • persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • membrii misiunilor diplomatice sosiți în țară din state aflate pe lista roșie, dacă prezintă un test PCR negativ.

Pentru cei ce vin din alte țări care NU sunt membre UE, din Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană:

CARANTINĂ 14 zile

Se impune carantinarea celor ce nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

CARANTINĂ pentru 10 zile

Se impune carantinarea persoanelor:

  • nevaccinate
  • persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară
  • dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

EXCEPȚIE de la carantinare:

Sunt exceptate de la carantinare aceleași categorii de persoane ca și cele care sosesc din țări membre UE, din Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană.

 

Întregul document poate fii consultat aici:

HCNSU nr 111 din 06 12 2021 cu afirmații final

Țările care se află în zona verde, galbenă sau roșie:

lista tari 2 decembrie

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.