31.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 27, 2026

Cum a ajuns Prundu Bârgăului să aibă una dintre cele mai moderne policlinici din regiune, cu medici specializați în Franța sau Canada

Comuna Prundu Bârgăului a ajuns la performanța de a avea una dintre cele mai moderne policlinici din regiune. La dispensarul medical din Prundu Bârgăului vor consulta medici specializați în Franța, Belgia sau Canada. 8 specializări vor funcționa în dispensarul medical. Tot acolo va fi amenajată și o farmacie și un laborator de analize.

Primăria comunei Prundu Bârgăului a început construcția dispensarului medical în 2018. Investiția, care depășește 3,8 milioane de lei, a fost finanțată prin PNDL. Lucrările au fost finalizare anul acesta, iar acum dispensarul medical este dat în folosință.

„La parterul imobilului există o zonă de recepție, trei cabinete medicale, sală de tratament, vestiare și grupuri sanitare. Aici a fost amenajat provizoriu Centrul de Vaccinare, ulterior cabinetele urmând să fie închiriate medicilor de familie. Tot aici este amenajată o farmacie cu depozit de medicamente, vestiar și grup sanitar pentru personalul alocat.

De asemenea, este amenajat și un laborator de analize medicale, compus din sala de recoltare, zona de triere, laboratorul propriu-zis de analize precum și zona de eliberare rezultate La etajul clădirii există cinci cabinete medicale și trei săli de tratament care au fost închiriate de medicii care vor oferi localnicilor din Prundu Bârgăului dar și din comunele învecinate consultații medicale de specialitate”, precizează primarul Doru Crișan.

Cabinetele medicale, spațiul destinat laboratorului de analize și cel destinat farmaciei au fost deja scoase la licitație. Medici specializați în Franța, Belgia sau Canada nu au ezistat să închirieze spații aici și să-și ofere serviciile. 8 medici au închiriat deja cabinetele dispensarului de la Prundu Bârgăului.

Aceștia vor oferi consultații și tratamente în domeniile dermatologie, cardiologie, medicină internă și gastroenterologie, neurologie, urologie și stomatologie. Printre medicii care vor consulta la Prundu Bârgăului se numără  dr. Ștefan Pop și Loredana Faur, specializați în Franța în dermatologie generală și pediatrică.

De asemenea, va fi prezentă dr. Ioana Marchiș, specializată în Belgia în boli interne. Dispensarul de la Prund va avea inclusiv neurologi. Este vorba despre dr Anca Bogdan și Bianca Popovici, specializate în Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Canada în neurologie generală. Zona de cardiologie va fi acoperită de Marius Orzan, cea de Urologie de Alexandru Nucu Marica, iar stomatologia de Roxana Alina Muntean.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...