1.2 C
Bistrița
duminică, decembrie 3, 2023

Curtea de Conturi: Salariile plătite de Primăria Bistrița unor polițiști locali care n-au fost la muncă un an, trebuie recuperate de la vinovați!

Primăria Bistrița a fost nevoită să plătească mai bine de un an trei polițiști locali, care, culmea, n-au fost la muncă. Toate acestea după ce cei trei au fost dați afară și au acționat în judecată Primăria Bistrița. Instanța a obligat instituția să îi reangajeze, dar și să le plătească salariile pe care le-ar fi luat pe perioada procesului. Curtea de Conturi cere acum municipalității să găsească vinovatul și să recupereze prejudiciul.

În anul 2019, Consiliul Local a votat modificarea organigramei Poliției Locale. Cu această modificare s-a desființat Compartimentul Pază și au fost mutați 15 polițiști de la birouri, în stradă.

Cinci persoane care păzeau clădirile Primăriei Bistrița și-au pierdut atunci locul de muncă, posturile ocupate fiind desființate. La compartimentul Pază au rămas doar două posturi, care au fost scoase la concurs. Doi dintre cei 5 au reușit să își recupereze job-ul în urma concursului. Alți trei însă au rămas pe dinafară.

Cei trei au acționat în judecată Primăria Bistrița cerând reangajarea, dar și plata salariilor pe perioada în care nu și-au desfășurat activitatea. La un an de la debutul proceselor, cei trei polițiști locali au câștigat bătălia cu Primăria Bistrița.

Primăria Bistrița a alocat în anul 2020 suma de 100.000 de lei pentru plata salariilor celor trei polițiști locali. Cei trei au fost, de asemenea, reangajați.

Curtea de Conturi cere identificarea vinovatului și recuperarea prejudiciului

În urma auditului întreprins de Curtea de Conturi în această primăvară, inspectorii instituției au ajuns la concluzia că nu s-au dispus măsurile legale în vederea recuperării despăgubirilor de natură drepturi salariale achitate celor trei polițiști.

„În luna decembrie 2020, Poliția Locală a plătit în baza sentinței civile nr. 358/F/2020 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud cu titlu de despăgubiri, sume reprezentând salariile cuvenite unui nr de 3 angajați concediați în baza unei Hotărâri a Consiliului Local care a fost anulată în instanță, fără a proceda la recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare. Conform documentelor justificative puse la dispoziția auditorilor externi, rezultă că suma despăgubirilor a fost înregistrată contabil pe cheltuielile Poliției Locale a municipiului Bistrița, în condițiile în care ordonatorul principal și respectiv ordonatorul terțiar de credite aveau obligația efectuării, conform dispozițiilor legale, a unei analize pentru clarificarea cauzelor și împrejurărilor care au generat aceste plăți”, precizează Curtea de Conturi în raportul de audit.

Inspectorii au dispus efectuarea unei analize/cercetări administrative care să lămurească lucrurile. Primăria Bistrița are termen până la final de noiembrie, anul în curs, să se lămurească cine e responsabil pentru acest „prejudiciu”.

„În situația în care, din verificările efectuate rezultă că obligațiile de plată stabilite în sarcina Poliției Locale a municipiului Bistrița, cu titlul de despăgubiri, au fost cauzate de realizarea defectuasă a sarcinilor de serviciu sau de încălcarea culpabilă a prevederilor legale se vor dispune și urmări de către ordonatorul de credite măsuri eficiente de recuperare, conform prevederilor legale, de la persoanele responsabile, a sumelor plătite cu acest titlu din bugetul instituției”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine… să plătească cine a greșit!!! Este cazul ca cei care încasează salariu să aibă și responsabilități… și cred că mai sunt niste procese câștigate în favoarea unor categorii de angajați pentru care cei responsabili cu aplicarea legii s au făcut că plouă. Cum mai știu ei să și împartă sporuri și beneficii, doar pentru ei!!…hmm… vine decontul:))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

LEONI Bistrița: Anunț solicitare Autorizație mediu

SC LEONI WIRING SYSTEMS RO SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a Autorizației de mediu pentru funcționarea FABRICĂ DE PRODUCȚIE DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ȘI ELECTRONICE...

Se fac angajări la Masterfoam, Arena by Casa EMA și Clinica Sanovil

Masterfoam angajează operatori producție, tehnicieni mentenanță și magazineri. Restaurantul Arena by Casa EMA caută ospătar, barman și ajutor bucătar. Clinica Sanovil are nevoie de farmacist, specialist marketing & comunicare, infirmieră part-time. Oferta completă – mai jos:

IANA OPTIC: De Crăciun fă-ți cadou o pereche de ochelari cu cristale Swarovski ! Sau fă-i cadou cuiva drag un voucher

La Iana Optic vă așteaptă deja surprize de sărbătoare pentru cei dragi. Ai acum ocazia să-ți faci cadou o pereche nouă de ochelari (cu cristale Swarovski, ca să fie răsfățul complet) sau poți să faci cuiva drag un cadou prețios.