18 C
Bistrița
marți, august 18, 2026

De sărbători, trafic „mai lin” la ieșirea spre Năsăud? Calea ferată de pe Lucian Blaga, gata la final de noiembrie

Potrivit șefului Poliției Rutiere Bistrița-Năsăud, trecea de cale ferată de pe strada Lucian Blaga va fi finalizată înainte de sărbătorile de iarnă. Informația a fost confirmată și de primarul Ioan Turc într-o conferință de presă. Acesta a precizat că va fi funcțională în 20 noiembrie. Este cea mai problematică trecere la nivel cu calea ferată din municipiu, cauzând zilnic ambuteiaje.

Trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Lucian Blaga duce la ambuteiaje zilnic, în special la orele de vârf. Asta și pentru că este pe una dintre rutele de ieșire/intrare în oraș, aproape de intersecția cu DN17 C, care duce spre Năsăud.

Potrivit comisarului șef Ciprian Buta, care conduce Serviciul Rutier, trecerea la nivel cu calea ferată va fi operațională și funcțională înainte de sărbătorile de iarnă.

„Am discutat cu cei care realizează trecerea la nivel cu calea ferată de pe Lucian Blaga. În proximitatea sărbătorilor de iarnă va fi funcțională, cu lumină și tot. Va fi semnalizată și în regulă”, a dezvăluit Ciprian Buta, aseară, la Bistrițeanul Live.

Informația a fost confirmată și de primarul Ioan Turc, care a dat un termen mai precis – 20 noiembrie, în conferința de presă de astăzi.

Comisarul șef Ciprian Buta a vorbit și de celelalte treceri la nivel cu calea ferată problematice.

Este vorba despre cele de pe Valea Bârgăului, care vor fi și ele semnalizate în viitorul apropiat.

„Pentru celelalte 3 căi ferate de pe DN17, din Livezile, Joseni și Prundu Bârgăului, există un proiect. Am discutat cu proiectantul, care mi-a promis că până începe iarna reușesc cumva să obțină toate avizele și finanțarea de la Ministerul Transportului. Am stabilit rutele alternative și devierile de circulație în perioada în care vor lucra. Am discutat și cu proiectantul, care va și realiza lucrarea”, a completat comisarul șef.

Emisiunea la care a fost prezent comisarul șef Ciprian Buta o puteți urmări mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Tot n-am inteles, va fi semaforizata aceasta trecere peste calea ferata sau ba , ca asa… numai intinzand un asfalt… ” sa fie drumul lin „… nu-i o solutie ! Ambuteiajele se produc ptr ca toata lumea opreste sa se asigure, la indicatoarele rutiere montate, indiferent ca-s gropi ori asfaltul ” lin ” … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: