Elevii a trei școli din județ vor avea laboratoare de literație!

Un proiect inovativ ce îi învață pe copii să citească se desfășoară la nivel național. Din cele 105 școli ce vor avea laboratoare de literație, trei sunt la noi în județ.

Conform unor date statistice publicate de Monitorul educației și formării, 35 % dintre copii sunt CITITORI SLABI. Peste 40% dintre tinerii de 15 ani au un nivel scăzut al competențelor de citire, iar situația este foarte îngrijorătoare în rândul elevilor care provin din comunități vulnerabile: 62,4% sunt slabi cititori.

În acest context, s-a realizat un proiect național care să ”învețe” elevii din zonele vulnerabile să citească.

Laboratoare de literație în școli

Fundația Noi Orizonturi a demarat un proiect în 105 școli din țară. Trei dintre ele sunt la noi în județ:

  • Cebntrul Școlar de Educație Incluzivă nr 2 Bistrița
  • Școala Gimnazială Dumitra
  • Școala Gimnazială ”Ioan S. Pavelean„ Runcu Salvei

Peste 350 de cadre didactice vor deschide așa numite „laboratoare de literație” care au rolul:

  • de a oferi elevilor diverse activități de dezvoltare accelerată a competențelor de literație timpurie, în afara lecțiilor;
  • de a oferi și cadrelor didactice un context de experimentare unde să testeze demersuri inovatoare, personalizate de predare-învățare și de atragere și implicare de voluntari și resurse suplimentare din comunitate, în sprijinul copiilor.

CE anume se va face pe parcursul unui an școlar:

Sprijinul oferit de către Fundația Noi Orizonturi constă într-un pachet complet, de-a lungul anului școlar, care cuprinde:

  • cursuri pentru profesori de învățământ primar, adaptate pentru perioada de învățare online
  • mentorat și kituri de cărți și rechizite pentru laboratoare de literație organizate de către aceștia în timpul anului școlar
  • sprijin organizatoric, mentorat pentru învățători, finanțare pentru organizarea de școli de vară de câte 10 zile
  • bibliotecă online, cu peste 100 de cărți, care au și recomandări de activități de folosit la clasă, bancă de cuvinte, cărți citite

CE e așa special la acest proiect:

Prin acest proiect se abordează două modalități CHEIE pentru a-i învăța pe copii să citească.

a) evaluarea fină a competențelor de literație: fiecare copil primește un „diagnostic” pe baza căruia i se „prescrie” o intervenție educațională eficientă bine țintită, iar progresul copilului este atent monitorizat în scopul ajustării intervenției

(b) metoda globală de învățare a citit-scrisului, bazată pe experiența limbii, folosită în completarea metodei fonetice, analitice-sintetice: se pornește de la text întreg, se acordă atenție sporită dezvoltării limbajului și comprehensiunii, conștientizării fonologice, se învață cuvinte, apoi litere și corespondența sunet-literă, ceea ce accelerează învățarea citirii.

Mai multe detalii pe școalacusclipici.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: