27.2 C
Bistrița
miercuri, iulie 29, 2026

FELDRU: Doi frați au murit intoxicați cu monoxid de carbon, într-o casă din Feldru

Doi frați au fost găsiți morți aseară, într-o casă din extravilanul comunei Feldru. Cei doi îngrijeau acolo oile familiei și, cel mai probabil, s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Pe raza localității Feldru, într-o zonă greu accesibilă, au fost descoperiți doi bărbați în vârstă de aproximativ 30 de ani.

Salvatorii i-au găsit inconștienți – posibil intoxicați cu monoxid de carbon.

Din primele informații, se pare că cei doi erau frați. Aceștia se aflau într-o încăpere a unei stâne din localitate, a transmis ISU BN.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE:

Cei doi erau frați, iar în apropierea casei unde au fost găsiți era o turmă de oi a familiei, de care cei doi aveau grijă.

„Din păcate, cei doi bărbați in vârsta de 28 ani, respectiv 32 de ani au fost găsiți fără semne vitale, medicul fiind nevoit să declare decesul la locul solicitării”, informează ISU Bistrița.

„La fața locului au fost identificați doi bărbați de 32 și 28 de ani. Din nefericire, cei doi erau decedați. În cauză vor fi dispuse necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, precizează IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: