19.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 28, 2024

FOTO: Sub semnul culorilor primare. Vouchere și premii pentru elevii de la „Corneliu Baba”

Ieri a fost ultima zi a taberei de creație Sub semnul culorilor primare, pentru elevii Liceului de Arte „Corneliu Baba”. Alți 11 colegi din Chișinău, de la Liceul „Principesa Natalia Daliadi” i-au urmărit în direct pe net. Toate lucrările au fost prezentate publicului, într-un vernisaj organizat în holul liceului din Bistrița.

Au participat directoarea Laura Todoran, dar și profesorii care au coordonat tabăra de creație – Delia Negrușa, Oana Cârlig și Adrian Puțura.

Cazinoul din Bistrița, Casa breslelor meșteșugărești, Casa Argintarului, Biserica Evanghelică, Ansamblul Sugălete s-au aflat printre clădirile preferate de elevii Liceului de Arte „Corneliu Baba”.

Ei le-au modelat în lut, urmând ca apoi să fie pregătite pentru un târg cu vânzare care va avea loc în 10 septembrie.

FOTO: Clădirile istorice din Bistrița, modelate admirabil în lut, la Liceul de arte „Corneliu Baba”

Proiectul prevede și un seminar în 24 august. Elevii participanți la tabără vor învăța aici mici trucuri pentru a-și vinde mai bine lucrările.

Monica Mureșan, de la Camera de Comerț și Industrie, partener al proiectului, ne-a explicat că elevii liceului vor învăța cum să-și valorifice arta. „De foarte mulți ani ne-am implicat prin centrul Europe Direct, în proiectele Liceului de Arte „Corneliu Baba”. Ne face foarte mare plăcere să colaborăm cu această școală foarte creativă. Suntem implicați și în tabăra de creație Sub semnul culorilor primare. Vom acorda câteva premii și vouchere. Sumele alocate au provenit din partea firmei ProtermLine coordonată de domnul Mircea Archiudean.

Sperăm că în continuare vom derula împreună multe activități. În 24 august vom organiza un training pentru tinerii artiști. Îi ajutăm să învețe să-și valorifice arta. Să înțeleagă că din artă se poate trăi și se pot susține financiar.

Probabil că nu toți vor alege să devină pictori, sculptori. Poate unii se vor îndrepta către alte activități creative. Perioada următoare este foarte generoasă cu fonduri pe cadrul financiar 2021-2027. este un pas mic pentru ei acum, dar viitorul le rezervă poate și pași mai mari… În septembrie va exista și o expoziție cu vânzare. Copiii vor reuși astfel, prin asociația părinților, să-și strângă bani pentru materialele necesare în anul școlar următor”, a mai explicat Monica Mureșan de la Camera de Comerț.

Toți elevii s-au ales cu diplome de participare și pânze de pictură.

Trei dintre ei – alături de doi elevi din Chișinău – au fost și premiați cu vouchere cu care vor putea să-și cumpere materiale necesare picturii.

Valeria Bălan, președintele Asociației de părinți CorneliusArt, s-a arătat încântată de succesul acestei tabere. „De nouă ani de zile ne ocupăm de organizarea taberei Sub semnul culorilor primare. Ne bucurăm că de fiecare dată ne iese bine. Și că elevii din Bistrița, alături de cei din Chișinău, învață în fiecare an ceva în plus…

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.