19.4 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 25, 2026

FOTO/VIDEO – Istorie, dans, muzică și foc, la Noaptea Albă a Bisercii Evanghelice

Biserica Evanghelică, unul dintre simbolurile Bistriței a fost în centrul atenției astăzi, la Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice. Evenimentul a fost presărat cu momente de istorie, dansuri medievale, muzică și foc, totul sub castanii de lângă monumentul istoric.

Astăzi a avut loc Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice, care a avut în centrul simbolul Bistriței. Evenimentul a avut loc sub castanii de lângă monumentul istoric.

Totul a început cu o lecție de istorie pe viu despre Biserica Evanghelică și turnul acesteia, presărată cu legende și povești demult apuse. Evenimentul a continuat cu un spectacol de dans susținut de grupul NOSA și mai apoi cu un concert susținut de Cătălin Stepa și Aurelian Epuraș.

Cavalerii au făcut o demonstrație de luptă și i-au invitat pe cei prezenți, cu mic cu mare, să își testeze abilitățile de mânuire a sabiei. Turnul Bisericii Evanghelice a fost „colorat” cu ajutorul unui proiector, amintindu-ne că Bistrița se mai numește și „cetatea florilor”.

Evenimentul a fost încheiat de trupa Sirius, cu un spectaculos show cu focul. Fetele au prezentat în premieră un nou spectacol, de inspirație orientală.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: