FOTO/VIDEO: Primul pacient preluat cu elicopterul SMURD de pe Heliportul Bistrița!

Zi istorică ieri, când pe Heliportul de pe Spitalul Județean de Urgență Bistrița a aterizat primul elicopter SMURD. Acesta a preluat un pacient care avea nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.

În 17 august 2021, după ani de vise, lucrări și hârțogării, heliportul de pe Spitalul Județean de Urgență Bistrița a primit acreditare.

Ieri, 19 august 2021, în jurul orei 16.40, primul elicopter SMURD a aterizat pe platforma spitalului pentru a prelua un pacient.

E vorba de o femeie de 75 de ani, din Bistrița. Aceasta avea o patologie vasculară, un anevrism. Iar intervențiile de acest gen se fac doar la câteva centre specializate din țară. Pentru patologia pacientei s-a impus transferul ei la o clinică din Târgu Mureș, Clujul neavând centru endovascular”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al SJUB, Florin Lazăr.

Pacienta s-a prezentat la UPU Bistrița, dar nu a mai ajuns pe vreo secție, ea fiind direct transferată la Mureș.

Prima viață salvată la înălțime, în prima misiune de pe heliportul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Imaginile sunt dincolo de cuvinte! Felicitări, cadrelor medicale și echipei heliportului nostru. Mă bucur nespus de mult că am reușit să dăm viață acestei investiții și prin ea să salvăm vieți”, a transmis și președintele CJ BN, Radu Moldovan.

prima aterizare pe heliport 9 prima aterizare pe heliport 7 prima aterizare pe heliport 6 prima aterizare pe heliport 4 prima aterizare pe heliport 3 prima aterizare pe heliport 1 prima aterizare pe heliport 5

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: