FOTO/VIDEO – TRAGIC: O tânără din Colibița s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui bloc

O tânără s-ar fi aruncat de la etajul 8 al unui bloc din Baia Mare. Fata, originară din Colibița, are leziuni grave, însă a ajuns la spital cu semne vitale.

Un apel la 112 punea în alertă poliția și salvatorii din Baia Mare. O tânără căzuse de la etajul 8 al unui bloc.

Echipajele ajunse la locul intervenției au găsit-o pe tânăra de 18 ani cu leziuni grave, dar cu semne vitale. A fost preluată și transportată la spital, fiind supusă unui examen CT. Aceasta are mai multe fracturi vizibile, dar este în stare stabilă.

Nu a avut impact cu solul, aterizând pe acoperișul magazinului de la parterul blocului de la a cărui fereastră a căzut.

Alexandra Ionela V. este originară din Colibița, comuna Bistrița Bârgăului. De 6 luni de zile locuia în acel apartament, alături de iubita ei, originară din Gherla. Fuseseră colege de școală la cooperație, în Bistrița. Așa se întâlniseră, iar prietenia lor a luat o altă amploare, amoroasă.

În ultima perioadă ar fi sunat acasă, spunând că vrea să se întoarcă din nou în Colibița. Relația celor două se pare că avea probleme. Părinții nu ar fi vrut să o reprimească în sânul familiei. Aceasta mai are doi frați, iar tatăl său, deși bolnav, e cunoscut ca un om harnic, ce muncește cu ziua, orice i-ai cere.

Conform VasileDale.ro, ”în această seară, tânăra a profitat de faptul că iubita sa ar fi mers la magazin, a blocat uşa pe interior, iar într-un moment de „rătăcire” s-ar fi aruncat de la etajul opt”.

Polițiștii fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.

cazuta1 cazuta2 cazuta3 cazuta5

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building unde se caută un Project Manager Senior: NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building unde este nevoie de un Project Manager Senior. Clinica SANOVIL Bistrița angajează Asistent medical generalist și Infirmieră. ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Se fac angajări și la Amicii Furniture sau GB Instaplan! Oferta completă, mai jos:

Jaluzele plisee găsiți acum la HardFero Bistrița! Se montează direct pe geam și puteți alege din 100 de nuanțe

Dacă vreți jaluzele elegante, care să vă permită să vă jucați cu lumina pe care o doriți la interior, să știți că le găsiți la HardFero Bistrița! Vara aceasta clienții lor au preferat jaluzelele plisate, în fața celor clasice. Au avantajul că se montează direct pe geam, nu mai trebuie să găuriți pereții și voi alegeți cum să se deschidă: de sus în jos, de la stânga la dreapta, exact cum vă place. Să nu vă faceți griji nici de culoare, aveți peste 100 de nuanțe din care să alegeți. Și montajul îl puteți face tot cu HardFero, rapid și la un raport excelent calitate/preț.

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: