29.8 C
Bistrița
luni, septembrie 9, 2024

ULTIMA ORĂ: Accident cu 7 victime în Șintereag, printre care 3 copii. S-a activat Planul Roșu

Un accident rutier a avut loc astăzi, în localitatea Șintereag. În cele două mașini implicate în coliziune se aflau 7 persoane, dintre care 3 copii. Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență, a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție.

Pompierii militari au intervenit astăzi în localitatea Șintereag, unde a avut loc un accident rutier.

Din primele informații, persoanele care călătoreau cu cele două autovehicule implicate în coliziune au ieșit singure afară din mașini.

În urma recunoașterii la locul accidentului au fost identificate șapte victime, dintre care trei copii. Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție pentru județul Bistrița-Năsăud„, spun cei de la ISU BN.

UPDATE

La locul solicitării au fost direcționate autospeciala de transport victime multiple (ATPVM), echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD (TIM), un echipaj de prim ajutor SMURD (EPA), un echipaj de descarcerare pentru asigurarea măsurilor specifice, precum și doi medici și doi asistenți medicali din cadrul UPU SMURD Bistrița, cu autospeciala dedicată transportului personalului medical.

După stabilizare, din cele șapte persoane implicate în accidentul rutier, șase au fost evacuate la UPU SMURD Bistrița, după cum urmează: echipajul de terapie intensivă mobilă a transportat o tânără în vârstă de aproximativ 19 ani, însărcinată (cod galben), echipajul de prim ajutor SMURD a preluat o femeie politraumatizată (cod roșu), iar cu autospeciala de transport victime multiple au fost transportați la spital cei trei copii (cu vârste cuprinse între doi și șapte ani) și tatăl acestora (toți patru, cod verde), pentru investigații și îngrijiri medicale. La ora 11.22, aplicabilitatea Planului Roșu de Intervenție pentru județul Bistrița – Năsăud a încetat„, au mai declarat reprezentanții ISU BN.

UPDATE 2

Polițiștii spun că, din primele date, un tânăr de 26 de ani, din localitatea Mica, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, între localitățile Șintereag și Beclean, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 54 de ani, din Rodna.

În urma impactului, autoturismul condus de tânăr a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei de 44 de ani, a unei tinere de 19 ani și a trei copii cu vârste cuprinse între 1-5 ani, toți pasageri în autoturismul condus de tânărul de 26 de ani.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii rutieri din Beclean, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, conform IPJ BN.

Pentru aproximativ 40 de minute, traficul rutier în zonă a fost blocat.

UPDATE 3

În urma accidentului rutier petrecut ieri, 25 octombrie, în localitatea Șintereag, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduși 3 copii (1 an, 4 ani, 5 ani) și 3 adulți, dintre care o femeie în vârstă de 19 ani, însărcinată în 20 săptămâni, o femeie de 44 ani și un bărbat de 26 ani, cu toții din județul Cluj, conștienți, cooperanți, în stare stabilă, prezentând diferite traumatisme.

După investigațiile clinice și paraclinice în Unitatea de Primire a Urgențelor, s-a stabilit internarea, în Compartimentul Oftalmologie, a pacientei de 44 de ani având în vedere traumatismul suferit la ochiul drept. În cazul minorilor de 1 și 5 ani, medicii au propus internarea în Secția Pediatrie, însă părinții au refuzat, declarând că se vor adresa unei unități medicale apropiate de domiciliu.

Minora de 4 ani a suferit leziuni minore, care nu au necesitat internarea. Femeia de 19 ani și bărbat de 26 ani au fost externați cu recomandări medicale la domiciliu„, spune Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJUB.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda, în 14 – 15 septembrie și participă la TOMBOLĂ

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ: Vino la CARAVANA Škoda în 14 și 15 Septembrie 2024, în parcare la Bistrița Retail Park, înscrie-te la Test drive și participă la TOMBOLĂ. Ce poți câștiga:

Stewo Năsăud caută asistent producție, Aquabis angajează instalatori, încasator și cititor contoare. Noi locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud are nevoie de un asistent producție, Aquabis angajează instalatori, cititor contoare și încasator. The...

Schimbă la timp plăcuțele de frână și călătorește în siguranță tot anul!

Materom Automotive îți oferă o Super Reducere de -30% la Schimb plăcuțe frână, pentru automobilele Škoda...